Aplicarea ordonanţei lăcomiei ar putea fi amânată. Anunţului a fost făcut de Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu sustine ca daca discutiile privind OUG 114 nu se incheie pana la sfarsitul lunii, solutia de rezerva este prorogarea termenului de aplicare a prevederilor actului normativ.
Filip Stan
12 mart. 2019, 18:27
Aplicarea ordonanţei lăcomiei ar putea fi amânată. Anunţului a fost făcut de Tăriceanu

„Eu cred că este normal ca în această fază în care suntem, și aici mă refer la un lucru foarte clar, Ordonanța încă nu și-a produs efectele, să discutăm cu cei din mediul economic pentru a vedea care sunt îngrijorările pe care le au și să încercăm să le remediem. (…) Am discutat și cu domnul Dragnea, suntem amândoi de acord că trebuie făcute anumite ajustări în așa fel încât Ordonanța să își atingă obiectivele. (…)Ne-am dori să terminăm cât mai repede discuțiile pe Ordonanța 114. Probabil, dacă nu încheiem până la sfârșitul lunii, avem o soluție de rezervă de a proroga termenul de aplicare până terminăm discuțiile și definitivăm textul OUG”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, marți, la Parlament.

„Am avut câteva discuții inclusiv cu reprezentanți ai Băncii Naționale și am avansat foarte bine pe Ordonanța 114. Există aș pune deja un acord așa de principiu pe anumite modificări care vor trebui făcute și, sigur, ne dorim cât de repede, adică până la sfârșitul lunii acesteia, având în vedere că OUG intră în vigoare la 31 martie. Însă, trebuie să discutăm toate componentele, adică și mediul bancar, unde deja avem conturate modificările care urmează să fie făcute, și zona de energie și zona de telecomunicații și pilonul 2 de pensii, fondurile de asigurări de pensii. Mai sunt mici corecții care trebuie aduse, de exemplu, cum e cea referitoare la încadrarea zilierilor, care nu a atras atenția publicului, dar trebuie să profităm de această ocazie să aducem anumite corecții și acolo. Principiile OUG 114 rămân valabile. Unul din ele, plafonarea prețului la gaze. În ceea ce privește zona bancară, de a pune presiune pe dobânzi în mod consistent pentru a se micșora ecartul între dobânzile care sunt date de bănci pentru depozite și dobânzile care sunt percepute pentru credite, acesta este a e unul din principalele obiective, precum și creșterea nivelului de intermediere financiară în zona bancară (…). În zona de telecomunicații, taxa pentru licențele 5G pare să fie una descurajantă. Investițiile pe care societățile de telecomunicații sunt de presupus că le vor face în această tehnologie sunt influențate de costurile pentru licente. Dacă licențele sunt prea scumpe, atunci riscul este să nu investească în aceste tehnologii și să rămânem cu actualul nivel adică 3G – 4G, ceea ce eu cred că trebuie evitat”, a completat președintele Senatului.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Decizia care schimbă totul. Trump a făcut marele anunț
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Programul Rabla 2025. Noua valoare a voucherul pentru maşinile electrice. Ce se întâmplă cu cel pentru diesel
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”