Accidentul a avut loc pe 6 ianuarie 2018, iar şoferul a dat în judecată CNAIR, solicitând daune morale şi materiale.
„Dosarul a fost pe rolul Judecătoriei Hunedoara şi instanţa a dispus ca pârâta CNAIR să plătească contravaloarea reparaţiei la autovehicul în sumă de 5.269,77 lei şi 1.000 de lei daune morale. Împotriva soluţiei Judecătoriei Hunedoara, CNAIR a formulat apel. Acesta a fost soluţionat de Tribunalul Hunedoara. Instanţa a respins, ca nefondat, apelul civil formulat de CNAIR”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.
Potrivit sentinţei, reclamantul a susţinut că în urma accidentului se putea întâmpla „o nenorocire”, deoarece CNAIR nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile pe care le are în ceea ce priveşte siguranţa rutieră, astfel că animalul a ajuns pe autostradă din cauză că în plasa de protecţie ar fi fost o spărtură.
În sentinţă se arată că CNAIR nu a contestat faptul că acel câine se afla pe autostradă, ci doar locul pe unde ar fi intrat animalul.
„Or, prezenţa unui câine pe autostradă denotă că pârâta nu a luat toate măsurile (…) ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, ştiut fiind că viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/oră. (…) Astfel instanţa reţine că pârâta nu a luat măsurile necesare pentru a se evita intrarea unor animale pe autostradă, acceptând în mod tacit că această stare de fapt poate duce la producerea unor accidente”, se menţionează în sentinţă.
Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara poate fi formulat recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.