„Noi avem un preşedinte pamfletar, un preşedinte care trimite către Parlament pamflete în care face aprecieri înţesate de adjective, în loc să discute fondul problemelor. Eu socotesc că este pentru noi limpede că ceea ce a făcut preşedintele României este doar o imagine publică”, a susţinut Vosganian în plenul reunit al Parlamentului, conform Agerpres.
El a adăugat, referindu-se la cererea preşedintelui Iohannis către Parlament de reexaminare a proiectului bugetului de stat, că „textul este general”.
„Noi nu răspundem la pamflete, textul este general şi cuprinde calificative impardonabile pentru un preşedinte care face evaluări cu privire la calitatea actului de guvernare, care foloseşte sintagme apocaliptice de tipul bugetul ruşinii naţionale fără să ne definească exact ce înseamnă ruşinea şi cui ar trebui să-i fie ruşine în ţara asta. De aceea, fiind vorba despre un pamflet, noi l-am citit, îi mulţumim şi îl trimitem înapoi spre promulgare”, a mai precizat Vosganian.
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca miercuri plenul reunit al Parlamentului să reexamineze proiectul bugetului de stat pe anul în curs, ca urmare a cererii preşedintelui Iohannis.