Salvatorii l-au găsit pe Casey Hathaway în tufișuri spinoase, înfrigurat și ud, joi noapte, scrie virale.ro. El fusese dat dispărut marți în condiții de vreme atât de potrivnice că s-a renunțat la operațiunile de căutare.
Până la urmă ajutorul – poate real, poate imaginar, dar cu siguranță folositor – a venit din pădurile din North Carolina, un stat cunoscut pentru un număr mare de urși, notează publicația citată.
Șeriful din comitatul Craven, Chip Hughes, a declarat că băiețelul „a spus că a avut un prieten în pădure, un urs care a stat cu el”.
Aceeași informație a fost furnizată și de mătușa lui Casey, Breanna Hathaway: „A spus că a stat cu un urs timp de două zile. Dumnezeu i-a trimis un prieten pentru a avea grijă de el. Dumnezeu este un Dumnezeu bun. Miracolele chiar există”, a scris ea pe Facebook.
Hughes a declarat că băiețelul se juca cu alți doi copii în curtea din spate a bunicii marți, dar nu s-a și întors înăuntru cu ei. Vremea rea și temperaturile cu minime de minus 6-7 grade și faptul că micuțul nu era îmbrăcat pentru un asemenea frig, au dus la declanșarea unei operațiuni de căutare care a implicat elicoptere, drone, unități canine și scafandri, plus sute de voluntari.
Joi, vântul și ploaia au devenit atât de rele că autoritățile au cerut voluntarilor să renunțe.
„Este un supraviețuitor”, a spus șeriful, precizând că echipele de salvare au mers prin apă până la brâu pentru a ajunge la Casey. Băiețelul a scăpat cu doar câteva zgârieturi și a vrut doar apă și să meargă la mama lui, a mai spus Chip Hughes.
Puțin probabil, dar nu totalmente exclus, ca lucrurile să se fi petrecut așa cum le povestește băiețelul. Chiar dacă este o poveste, este una frumoasă, printre atâtea lucruri urâte care ne înconjoară zilnic.