„Condamn cu fermitate acest act de teroare împotriva oamenilor nevinovaţi. Crimele de violenţă extremă şi de ură sunt de neiertat. Condoleanţe celor care şi-au pierdut familia şi prietenii!”, a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe Twitter.
Aproape 50 de persoane au fost ucise şi alte 20 au fost grav rănite în mai multe atacuri care au avut loc vineri asupra a două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, după cum a anunţat premierul Jacinda Ardern, citată de agenţiile internaţionale de presă.
Şeful poliţiei din Noua Zeelandă, comisarul Mike Bush, a precizat, potrivit DPA şi Reuters, că 41 de persoane au murit la moscheea Masjid Al Noor, iar alte şapte la moscheea din suburbia Linwood. O victimă a murit la spitalul din Christchurch.
Un bărbat de aproape 30 de ani, din cele patru persoane arestate, a fost inculpat pentru crimă şi urmează să fie adus în faţa unui tribunal din Christchurch.