Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş – Severin, au fost făcute patru percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Caraş–Severin şi Mehedinţi, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă esenţiale pentru desfăşurarea unei anchete a poliţiştilor germani.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au desfăşurat o anchetă după ce a fost comis un omor pe teritoriul Germaniei de către cetăţeni români.
„Au fost conduse la sediul poliţiei trei persoane pentru a fi audiate în cauză, toate aceste activităţi fiind realizate în prezenţa reprezentanţilor poliţiei germane din cadrul Polizeipasidium Sudosthessen – Hanau şi al ofiţerului de legatură al BKA pentru România şi Republica Moldova pe lângă Ambasada Republicii Federale Germania”, se arată în comunicat.