Magazinele și alte firme care desfășoară activități economice pentru populație vor fi supuse, din 15 martie 2019, unei „acțiuni de control tematic” privind respectarea obligației de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic. Razia va fi făcută de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din ANAF, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
ANAF amenință cu amenzi de până la 20.000 de lei, după ce a dat startul controlelor în operaţiunea „casa de marcat electronică”. Aproape un milion de firme trebuie să aibă case cu jurnal electronic, pentru a transmite rapoartele la Fisc. Însă, instituția nu şi-a respectat promisiunea, aparatele neputând fi încă legate la serverele Administraţiei Fiscale.
În ciuda acestui paradox, inspectorii vor împărţi amenzi uriaşe, de până la 20.000 de lei. De la patronii unor magazine mici, până la taximetrişti, mulţi se tem că vor fi nevoiţi să îşi închidă firmele.
Doar vânzătorii de ziare se numără printre puținele excepții, în rest toți cei care vând bunuri sau servicii și încasează bani, cash sau prin card, sunt obligați să aibă casă de marcat electronică. Inclusiv vânzătorii ambulanți sau taximetriștii.
„E nevoie de investiții pe zona de servere care imediat după aprobarea legii bugetului, estimăm noi că undeva la mijlocul anului 2019, vom putea să conectăm casele de marcat electonice cu jurnal către serverele noastre”, a spus Virgil Pîrvulescu, vicepreședinte ANAF.
Deși acum casele de marcat electronice sunt inutile, pentru că firmele declară datele la ANAF tot după sistemul vechi, inspectorii amenință cu amenzi de până la 20.000 de lei. Măsurile vor fi luate treptat.
Dacă nici la al doilea control firmele nu au casă de marcat electronică, activitatea lor poate fi suspendată, iar banii găsiți vor fi confiscați.
De circa 800.000 de case de marcat cu jurnal electronic este nevoie în România, potrivit unor estimări, însă implementarea este abia la jumătate.
Conform Ministerului Finanțelor, stadiul implementării la zi a aparatelor de marcat noi este următorul:
De la 1 noiembrie 2018 și contribuabilii mici au obligația să se doteze cu case de marcat cu jurnal electronică. Pentru contribuabilii mijlocii și mari, termenul a fost 1 septembrie 2018.
Dacă ai depășit termenul, intri sub protecția Legii prevenirii. Asta înseamnă că dacă ești controlat, la prima abatere de acest fel nu primești amendă, ci un avertisment și un plan de conformare. Apoi, dacă nu te conformezi în termenul pe care ANAF ți-l comunică ești pasibil de sancțiuni pentru nedotarea cu casă de marcat.