Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită.
„În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, s-a reţinut că un agent de penitenciar în cadrul Penitenciarului Bacău, în luna martie 2018, a promis unei martore, ruda unei persoane private de libertate, că va interveni pe lângă membrii comisiei întrunite la nivelul Penitenciarului Bacău, care urmau să analizeze dosarul având ca obiect raportul de incident întocmit pe numele respectivei persoane private de libertate, cu scopul de a obţine o decizie favorabilă acesteia, solicitând, în acest sens, suma de 200 euro, banii fiind predaţi de către martoră inculpatului la data de 05.04.2018, în scara blocului unde acesta locuieşte”, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Referitor la cele două infracţiuni de luare de mită, procurori au reţinut că, în ianuarie 2019, inculpatul a solicitat, în mod direct, de la o altă persoana privată de libertate, care desfăşoară activităţi lucrative la sectorul deservire, să îi achiziţioneze si să îi ofere un cuptor cu microunde, bunul fiind primit la data de 19.01.2019, de la o rudă a persoanei private de libertate.
De asemenea, agentul a mai pretins suma de 600 euro pentru a o propune pe persoana privată de libertate menţionată anterior, pentru acordarea unei permisii de 3 zile (preţul cerut fiind de 200 euro pentru fiecare zi de permisie), propunerea fiind efectuată la începutul lunii februarie 2019.
„Banii au fost primiţi de inculpat, prin intermediul concubinei sale, inculpata R.O.M., la data de 22.02.2019, de la o rudă a persoanei private de libertate, in faţa scării blocului unde inculpatul locuieşte”, au mai transmis rocurorii.
Potrivit acestora, în decembrie 2018, agentul a solicitat, în mod direct, de la o altă persoană privată de libertate să îi ofere o cantitate de băuturi alcoolice, bunurile fiind remise la data de 30.12.2018 prin intermediul unui martor în faţa imobilului unde locuiesc părinţii concubinei inculpatului.
Începând cu luna ianuarie 2019, inculpatul a pretins de la aceeaşi persoană privată de libertate suma de 200 euro pentru 24 ore de permisie, propunerea fiind efectuată la începutul lunii martie 2019 pentru 5 zile de permisie, suma totală solicitată fiind de 1000 euro.
„Totodată, a mai solicitat de la aceeaşi persoană suma de 1000 euro pentru introducerea unui telefon mobil in Penitenciarul Bacău, banii urmând a fi primiţi de inculpat prin intermediul unui martor la data de 16.03.2019”.
În acelaşi dosar este urmărită penal concubina agentului pentru complicitate la luare de mită.
„În cauză s-a procedat şi la efectuarea de percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost găsite importante sume de bani şi produse de igienă (detergenţi, săpunuri, lame de ras etc.), despre care s-a reţinut că ar fi fost achiziţionate de către persoane private de libertate de la magazinul penitenciarului. Faţă de cei doi inculpaţi a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 17.03.2019, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile”, au mai transmis procurorii.