Astfel, în urma controalelor au fost constatate atât abateri minore, pentru care s-au aplicat patru avertismente, dar şi alte contravenţii, care nu intră sub incidenţa Legii prevenirii, pentru sancţionarea cărora au fost dispuse 107 amenzi în cuantum total de 1,5 milioane de lei, cât şi confiscări de numerar, venituri şi mărfuri fără acte justificative în valoare totală de 6,34 milioane de lei.
Din totalul mărfurilor confiscate, 88% reprezintă articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Până în prezent, inspectorii antifraudă fiscală au verificat 160 de firme şi au sigilat 1.144 de depozite din complexul comercial Dragonul Roşu.
Potrivit ANAF, operaţiunea ‘Integrum’, aflată în desfăşurare, a fost declanşată deoarece inspectorii DGAF au identificat lanţuri tranzacţionale frauduloase de aprovizionare cu bunuri şi mărfuri, fără documente justificative, care se depozitează în spaţiile din Dragonul Roşu.
Printre obiectivele prioritare ale conducerii actuale a Ministerului Finanţelor Publice şi a ANAF se numără destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi reducerea evaziunii fiscale, în vederea atingerii obiectivului strategic de creştere a gradului de conformare voluntară la declarare şi plată.
Instituţia atenţionează clienţii centrelor angro să se asigure că primesc toate actele prevăzute de lege (facturi, chitanţe, documente de însoţire etc) pentru toate mărfurile cumpărate, deoarece monitorizarea şi controlul antifraudă vizează inclusiv traseul ulterior al bunurilor provenite din aceste centre comerciale, fiind verificate toate etapele ciclului de comercializare, până la vânzarea către consumatorul final.