„Uitaţi-vă la PNL, ca atitudine. Şi-au adus pe ultima sută, din afara partidului, candidatul la prezidenţiale. Şi-au adus, în căutările lor intense, pe Marian Munteanu, la Primăria Capitalei. Acum şi-au importat un jurnalist de pe piaţa liberă. (…) (Urmăresc, n.r.) să se salveze la scor. (…) Pe mine mă surprinde că n-au găsit (candidaţi din interiorul partidului, n.r.) şi mă surprinde şi relaxarea cu care fac lucrurile acestea. Deci, locurile unu şi trei sunt ocupate de două importuri proaspete”, a declarat fostul preşedinte al României, luni seara, la TVR 1.
Potrivit lui Băsescu, în cadrul partidului există „oameni valoroşi”, dar PNL s-a lansat în acest tip de politică din dorinţa de a face concurenţă USR.
„Eu sunt surprins de opţiunea de a aduce tot timpul din afară (candidaţi, n.r.). Acesta este un partid mare. Oameni valoroşi, cunoscuţi, au. Slavă Domnului! A dispărut Anca Boagiu. Chiar Adriana Săftoiu. Şi Predoiu. (…) Eu nu ştiu de ce s-au lansat în tipul acesta de politică, la concurenţă cu USR”, a spus el.
Fostul preşedinte a apreciat că în aceste situaţii nu este vorba despre „decizii colective”, ci de hotărâri care aparţin unui singur om, nominalizându-l în acest sens pe preşedintele PNL, Ludovic Orban.
„Cum să aduci capul de listă din import? Locul trei din import? Candidat la Primăria Capitalei din import? (…) Mă uitam când a ieşit Ludovic Orban din Consiliul lor Naţional să anunţe lista. Păi Blaga era după locul trei, ascuns, pitit undeva, iar acum la lansarea în România a candidatului la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a lui Weber, pe Blaga l-au pus pe ultimul scaun în prezidiu. Pe ultimul scaun din dreapta. Păi e Vasile Blaga! V-a adus partidul, vi l-a servit ca pe o farfurie cu mici, şi îl trataţi aşa”, a spus el, conform Agerpres.
Băsescu s-a declarat convins că dacă PDL „nu se vărsa în PNL”, azi partidul avea o susţinere în sondaje de 22-25%, deoarece are structurile organizatorice necesare.