La faţa locului s-au găsit trei victime – o persoană decedată, una încarcerată şi conştientă, iar cea de-a treia a fost scoasă înainte de sosirea echipajelor.
Potrivit reprezentanţilor ISU Iaşi, la faţa locului au fost trimise 24 de cadre militare. Acestea intervin cu o maşină de descarcerare, autospeciale de prim ajutor, SAS, ACPI, ACBRN şi o cisternă de stingere a incendiilor.
„Echipele se deplasează la locul accidentului. Iniţial s-a crezut că unul din TIR-uri este încărcat cu amoniu. De fapt, este încărcat cu granule de polietilenă”, a declarat pentru AGERPRES Gabriel Covăsneanu, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Traficul pe DN 28 Albiţa – Iaşi, la kilometrul 111, pe raza localităţii Răducăneni, judeţul Iaşi este blocat.