Simona Halep, primele declaraţii despre Daniel Dobre. De ce l-a ales ANTRENOR

Simona Halep a declarat că se înţelege bine cu noul ei antrenor, Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut. Sportiva spune că, după 20 de ani de tenis, nu mai poate schimba prea multe în jocul ei din punct de vedere tehnic şi tactic.
Filip Stan
20 mart. 2019, 21:07
Simona Halep, primele declaraţii despre Daniel Dobre. De ce l-a ales ANTRENOR

Simona Halep a anunţat, miercuri, că noul ei antrenor este Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut, chiar şi în perioada în care era pregătită de Darren Cahill.

Simona Halep, pusă pe glume la Miami. Ce a spus despre Bianca Andreescu

„Am un antrenor român, cineva cu care am lucrat înainte, chiar şi pe vremea când colaboram cu Darren Cahill. Numele lui este Daniel Dobre. Am lucrat şi înainte de Darren, mă cunoaşte destul de bine şi sunt bucuroasă de această decizie. Am încredere în el şi am avut o bună colaborare în trecut. Cel mai important lucru este că mă simt bine cu el. Avem o bună conexiune şi asta face lucrurile mai uşoare. Am avut trei ani plini de sfaturile lui Darren, pe care pot să-i descriu ca fiind cei mai buni. Este dificil să aleg doar unul. Faptul că un antrenor are încredere şi crede în tine, asta este cel mai bun lucru pentru un jucător ca să se simtă liber şi încrezător pe teren. Am nevoie să simt o conexiune, o inspiraţie. Întotdeauna vrei un antrenor cu cea mai bună tehnică, dar după 20 de ani de tenis, nu mai poţi schimba mult din punct de vedere tehnic şi tactic. Pentru mine, cel mai important lucru este această conexiune”, a declarat Simona Halep într-o conferinţă de presă la Miami.

Simona Halep a anunţat după turneul de la Doha, de luna trecută, că nu va continua colaborarea cu antrenorul Thierry Van Cleemput. Românca a lucrat cu belgianul doar la competiţia din Qatar. La finalul anului trecut, ea a încheiat o colaborare de peste trei ani cu australianul Darren Cahill.

Simona Halep va evolua, din această săptămână, la turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Imagini nemaivăzute cu Papa Francisc. Cum arăta în tinerețe, când era inginer chimist
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de fricos e Putin. A fost panică la Kremlin din cauza unui cadou
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Diagnosticul oficial al rezidentului de 31 de ani de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, care a murit subit: „Nu trebuia să moară”
Cancan.ro
Mesajul de ADIO transmis de Cristian Porneală, înainte să-și pună capăt zilelor: 'Vă rog să nu veniți la înmormântarea mea'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
BREAKING NEWS! Demiteri MASIVE în Guvern! Nume mari părăsesc Guvernul Ciolacu
MediaFlux
Ministerul Muncii anunță când se plătesc pensiile, alocațiile și drepturile sociale, în luna mai! Răsturnare pentru milioane de români
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat