Câteva sute de taximetrişti, membri ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, s-au strâns joi în Piaţa Victoriei şi au cerut guvernanţilor legi pentru combaterea pirateriei şi a transportului ilegal de persoane.
După mai multe ore de proteste, taximetriştii au primit promisiunea guvernului ca va da o ordonanţă care elimină din lege sintagma transport de persoane ”în mod repetat” fără licenţă, ceea ce va scoate în afara legii companii precum UBER și Taxify.
„Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier și reglementarea unor activități de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor.
Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea „pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activității de rent a car la Autoritatea Rutieră Română și asupra prelungirii programului de transport interjudețean de persoane. (…) Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, și se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea ședință de Guvern”, se arată într-un comunicat al Guvernului, emis după negocierile dintre reprezentanţi ai COTAR cu secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache, împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Dezvoltării Regionale, la Palatul Victoria.
„Aceeaşi promisiune ne-a mai stopat acţiunile, trei ani la rând. Până când nu vedem în vigoare OUG promis, cu eliminarea sintagmei „în mod repetat”, cu trecerea activităţii de „rent a car” la Ministerul Transporturilor, nu renunţăm la programul de proteste anunţat”, a spus preşedinte COTAR, Vasile Ştefănescu.
Preşedinte COTAR, Vasile Ştefănescu, amieniţă cu organizarea unui miting de amploare, săptămânal, dacă cerinţele lor nu vor fi rezolvate de Guvern.
„Dacă nici de această dată nu se va rezolva problema semnalată de noi, transportatorii rutieri autorizaţi de persoane, vom organiza un miting de amploare în fiecare săptămână, în perioada următoare. COTAR cere Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece cei care practică pirateria în transporturi, fără licenţă şi fără autorizaţie, nu sunt altceva decât falşi transportatori de persoane”, a mai spus Ştefănescu.
De asemenea, sindicaliştii de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) pichetează joi şi vineri Ministerul Transporturilor acuzând indiferenţa autorităţilor faţă de problemele grave cu care se confruntă metroul bucureştean.
Preşedintele Sindicatului USLM, Ion Rădoi, a declarat miercuri că toate cele 13 trenuri de metrou CAF ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie.
Acestea sunt cele mai noi trenuri achiziţionate de Metrorex, care circulă cu preponderenţă pe Magistrala 2 Pipera-Berceni.
Liderii USLM le-au arătat jurnaliştilor cum arată trenul de metrou CAF care, pe 26 ianuarie 2019, a deraiat, a zburat practic şi s-a izbit cu 50 de kilometri pe oră de zidul de la depoul IMGB, din cauza unei defecţiuni la computerul de bord. Trenul, care circula fără călători la momentul respectiv, este şi acum suspendat şi contorsionat pe un perete lateral al depoului.
În replică, Metrorex a arătat că nu a primit până în prezent concluziile Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) privind cauzele incidentului din 26 ianuarie.
RESTRICŢII ÎN TRAFIC ÎN BUCUREŞTI
Ca urmare a protestelor din Bucureşti, Brigada Rutieră a anunţat instituirea de restricţii, în intervalul orar 06.30-15.00.
Astfel, începând cu ora 6.30, se restricţionează traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu. La nevoie, se va restricţiona traficul şi pe Str. Paris şi breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.
Începând cu ora 06.30, circulaţia în Piaţa Victoriei este resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.
Şoferilor li se recomandă ca rute alternative Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti şi Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Şos. Bucureşti-Ploieşti.
Miercuri, sute de transportatori au participat, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la un protest organizat de Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT). Transportatorii au reclamat că mult aşteptatele Ordonanţe de Urgenţă în domeniul transporturilor de pasageri, promise de Guvern, sunt blocate pe circuitul de avizare.
Preşedinte FORT, Augustin Hagiu, a declarat că transportatorii au primit angajamentul din partea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, că problemele pe care le ridică vor fi rezolvate, unele dintre ele chiar în prima şedinţă de Guvern de săptămâna viitoare.