UPDATE. „Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un procuror, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz a instrumentat un dosar al D.N.A. – ST Ploieşti şi, cu intenţie, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă un notar public, iar ulterior, prin rechizitoriul din data de 23.12.2015 a dispus sesizarea instanţei de judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deşi ar fi ştiut că notarul public este nevinovat”, se arată într-un comunicat al Parchetului ICCJ.
Conform sursei citate, suspectul ar fi încălcat obligaţia de stabilire a vinovăţiei în funcţie de ansamblul probator administrat, existând suspiciunea că nu ar fi analizat situaţia de fapt sub toate aspectele şi nu ar fi administrat mijloace de probă atât în apărare, cât şi în acuzare.
Vineri, acestuia i-a fost adusă la cunoştinţă efectuarea în continuare a urmăririi penale. Este vorba despre dosarul referitor la vânzarea unor loturi din „Cazarma 1375 Ciuperceasca” situată în judeţul Prahova era, la data faptelor, parte a S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A., agent economic cu capital integral de stat având ca unic acţionar Consiliul Judeţean Prahova, doar în care, alături de Andreea Cosma, mai sunt inculpaţi Florin Anghel, la acel moment preşedinte al CJ Prahova, şi Dănuţ Cornea, preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A. Andreea Cosma este acuzată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Conform rechizitoriului, aceasta „a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A. a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul „Ciuperceasca”, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare „Valori de piaţă-etalon minim informativ” practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008”.
Prin încheierea unui număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11.06.2008 – 04.07.2008, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca” este în sumă de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferenţa între valoarea de preluare a bunurilor vândute şi preţul vânzării. Deputatul PSD Andreea Cosma a anunţat în 19 ianuarie că a depus plângeri penale pe numele procurorilor care au intrumentat dosarul său, dar şi pe numele experţilor care au calculat prejudiciul în acest dosar.
„Am făcut o altă plângere penală în care am calitatea de persoană vătămată împotriva a trei procurori care au contribuit la întocmirea rechizitoriului meu cu care mă judec încă la Înalta Curte şi a experţilor care au calculat prejudiciul” a declarat Andreea Cosma.
Aceasta a precizat că cei reclamaţi sunt procurorii Alfred Savu, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, iar pe lângă aceştia a depus reclamaţie şi pe numele a doi experţi, respectiv expertul numit de instanţă şi expertul DNA care a realizat expertiza.
Potrivit surselor judiciare, exista mai multe persoane-cheie care au depus mărturii despre faptul că deputatul Andreea Cosma a fost șantajată de procurorul Alfred Savu.
Acesti martori susțin ca au asistat și cunosc detalii despre cum Savu a facut presiuni asupra deputatei Cosma și a folosit șantajul ca metoda de a o constrânge să depună denunțuri împotriva lui Liviu Tudose, fostul procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Pentru ca a refuzat să „coopereze”, Andreea Cosma s-a trezit cu un dosar deschis de Alfred Savu în baza unor probe false și a unui rechizitoriu mincinos.
Aceleași surse sustin ca acest nou dosar nu ar fi singurul în condițiile în care mai multe persoane au depus plângeri și denunțuri împotriva procurorullui Alfred Savu, urmand ca acuzațiile să îi fie aduse la cunoștință de magistrații Secției speciale din cadrul Parchetului General.
Reamintim faptul ca Savu Alfred are deja calitatea de învinuit, alaturi de procurorii Onea, Negulescu și Giluela Deaconu, într-un prim dosar aflat pe rolul Parchetului General. Cei patru sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă. Lui Savu i s-au adus și acuzații de divulgare a măsurilor de protecţie a martorilor. Printre dosarele pentru care Alfred Savu, în „colaborare” cu Onea și negulescu-Portocală este vizat se numără:
– dosarul tigăilor, deschis pe numele lui Daniel Savu și Sebastian Ghiță, dosar prezentat și în spațiul public, unde exista înregistrari audio in care 5 martori protejati erau puși să mintă simultan în biroul lui Savu Alfred;
– dosarul Tony Blair, despre care se știe că a fost bazat pe denunțurile redactate chiar de procurorii Savu și Negulescu, existând și o înregistrare care dovedește acest lucru.