Şi-a văzut dreptatea după 28 de ani de procese. Statul român, obligat la despăgubiri

Curtea de Apel Bacău a dat câştig de cauză unui bărbat de 68 de ani care de 28 de ani s-a luptat în instanţele de judecată pentru a-şi demonstra nevinovăţia într-un dosar în care a fost acuzat de tâlhărie şi instigare la mărturie mincinoasă.
Iulian Tudor
24 mart. 2019, 11:31
Şi-a văzut dreptatea după 28 de ani de procese. Statul român, obligat la despăgubiri

Magistraţii Curţii de Apel Bacău au dispus obligarea Statului Român, prin Ministerul de Finanţe, să îi achite lui Gheorghe Holban suma de 225.000 de lei, cu titlul de despăgubiri, drept reparaţii morale şi materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei erori judiciare, în baza căreia a fost condamnat în anul 1991, potrivit adevărul.ro.

Decizia Curţii de Apel Bacău este definitivă. În primă instanţă, Tribunalul stabilise cuantumul daunelor la 100.000 de euro, însă, instanţa de control judiciar a decis că 175.000 de lei daune morale, 50.000 de lei daune materiale şi consemnarea vechimii în muncă pentru perioada 1991- 2002 (anul reabilitării efective) sunt suficiente pentru a repara prejudiciul suferit.

În acţiunea înaintată instanţelor, Gheorghe Holban a solicitat 2 milioane de euro despăgubiri, plus salariul aferent pentru perioada 1991-2014 (data introducerii acţiunii civile în instanţă) şi pensie. În motivarea acţiunii, Gheorghe Holban a învederat instanţei că anul 1991 a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunile de tâlhărie şi instigare la mărturie mincinoasă, informează adevărul.ro.

Ulterior, în urma exercitării căilor extraordinare de atac, prin revizuire a fost achitat pentru instigare la mărturie mincinoasă întrucât fapta nu există, fapta de tâlhărie a fost infirmată, a fost achitat pentru furt, şi s-a reţinut o infracţiune de lovire, pentru care a încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptei.

Bărbatul a invocat în faţa judecătorilor că întreg dosarul a fost bazat o înscenare pusă la cale de fosta concubină, cu care se afla în conflict, şi o serie de martori care au oferit declaraţii mincinoase anchetatorilor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul