Becali, anunţ despre eliberarea lui Borcea: „Intră la comisie săptămâna asta, prin iulie scapă”

Cristi Borcea a fost condamnat în martie 2019 la o pedeapsă cu executare de 7 ani și 6 luni de închisoare, dar după ce magistrații au contopit pedepsele din "Dosarul Transferurilor" și din "Dosarul Retrocedărilor", pedeapsa a scăzut la 3 ani şi 2 luni! Asta pentru că fostul şef al lui Dinamo a petrecut deja 4 ani și 4 luni în închisoare!
Filip Stan
25 mart. 2019, 04:33
Becali, anunţ despre eliberarea lui Borcea:

Prezent în studioul emisiunii „Digi Sport Matinal”, Giovani Becali a spus că, cel mai probabil, Borcea va fi eliberat din nou peste doar câteva luni. „Săptâmâna viitoare intră la Comisie, asta e clar! Numai că din cauza termenelor, pentru că așa e procedura, va mai dura ceva. Dar, eu zic că prin iunie va fi eliberat!”, a spus Becali.

Ioan Becali, amintiri din puşcărie: „Nu am vrut să fiu cu pedofili şi traficanţi, am ţinut să am cu mine evazionişti, la fel ca mine”

Fostul agent de jucători, care a rămas însă implicat în fenomen, prin firmele sale conduse de către Dragoș Sârbu, a mai precizat și care au fost cu adevărat condițiile pe care l-a avut la închisoare, dar și cum arăta o zi petrecută acolo.

„Borcea și frate-miu au fost mereu cu mine. Aproape tot timpul, pentru că eu am rămas la Slobozia, ei au plecat la Poarta Albă, ne-am revăzut mai târziu. Acolo am scris și 3 cărți. O să vă aduc cărțile mele să le citiți. Aaaa, am luat niște informații de la Crăciunescu, legate de arbitraj, niște paragrafe, asta e altceva.

Toate impresiile mele despre arbitraj pe perioada a 30 de ani. Și știam multe. Știți cooperativa, erau multe. Și eu toate astea le-am explicat acolo. La o carte am câștigat 30 de zile, deci în total am câștigat 90 de zile, cu 3 cărți”, a mai spus Becali, în exclusivitate la Digi Sport.

Cristi Borcea, condamnat în cadrul procesului retrocedării plajelor din Mamaia

Cristian Borcea a fost găsit vinovat pentru faptul că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială „Holiday Club Neptun” SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă – Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici.

Potrivit DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de „vânzările” şi „revânzările” de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.

Cristi Borcea, ultimul personaj rămas la închisoare din lotul condamnat în Dosarul Transferurilor în 2014, a fost eliberat condiționat pe 2 iulie 2018, după patru ani și aproape 4 luni de la primirea condamnării de 6 ani și 4 luni, primite alături de Ioan şi Victor Becali, George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu.

În acest dosar, toţi ceilalţi au fost eliberaţi condiţionat, iar Jean Pădureanu a decedat după ce a ieşit din penitenciar.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu SGR în zonele rurale. Decizia se aplică în toată țara și oamenii care stau la curte vor beneficia din plin
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI