ZILE LIBERE. Românii se pregătesc de o nouă minivacanță, cea cu ocazia sfintelor sărbători de Paște. În codul Muncii sunt prevăzute zile libere de Paște 2019. În acest an, Paștele Ortodox pică pe 28 aprilie, într-o zi de duminică, după cum anunţa RomaniaTV.net. Potrivit codului Muncii, românii vor avea liber și pe 26 aprilie când pică Vinerea Mare. 29 aprilie 2019 este, de asemenea, declarată zi liberă nelucrătoare, fiind a doua zi de Paște. Sunt, deci, în total 4 zile libere de care românii vor beneficia în minivacanța de Paște din aprilie 2019.
Cu toate acestea, în situația în care Guvernul decide să se facă o punte cu următoarea zi liberă, și anume, 1 Mai, care pică în 2019, într-o zi de miercuri, românii se vor putea bucura de încă două zile libere în plus, adică în total, șase zile libere (de pe 26 aprilie până pe 1 mai 2019).
În cazul în care guvernanții vor decreta ziua de 30 aprilie liberă, dar și 2 și 3 mai, atunci vacanța s-ar putea prelungi cu nouă zile.
Momentan, nu s-a luat în calcul o astfel de prevedere, însă până în minivacanța din aprilie 2019 rămâne suficient timp de gândire.
Calendar zile libere 2019:
26 aprilie – vineri- Vinerea mare
28 aprilie – duminica- Paste Ortodox
29 aprilie – luni – A doua zi de Paste Ortodox
1 mai – miercuri – Ziua Muncii
1 iunie- sambata – Ziua Copilului
16 iunie- duminica – Rusalii
17 iunie – luni – A doua zi de Rusalii
15 august- joi- Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie- sambata- Sfantul Andrei
1 decembrie- duminica- Ziua Nationala a Romaniei
25 decembrie- miercuri- Craciunul
26 decembrie – joi- A doua zi de Craciunul