Un program de calculator a prezis CÂND VINE SFÂRŞITUL LUMII. APOCALIPSA este mai aproape decât crezi

Să reușească oare un program de calculator să prezică mai bine ca oricine altcineva viitorul umanității? Potrivit calculelor matematice făcute de World One, care s-au adeverit în mare parte, lumea ar putea să dispară în anul 2040.
Iulian Tudor
31 mart. 2019, 12:44
Un program de calculator a prezis CÂND VINE SFÂRŞITUL LUMII. APOCALIPSA este mai aproape decât crezi

Dezvoltat de părintele dinamicii sistemelor

Modelul computerizat a fost programat de Clubul de la Roma, o organizație internațională foarte cunoscută și formată din oameni de știință, industriași și oficiali guvernamentali și dezvoltat de însuși părintele dinamicii sistemelor, Jay Forrester, scrie secretele.com.

Citeşte şi ANUNŢUL NASA despre asteroidul care ar aduce SFÂRŞITUL LUMII, ASTĂZI. Are 1.4 km diametru

Cum a reușit însă acest program să ajungă la o asemenea concluzie? În momentul în care a început să calculeze soarta omenirii, programul a luat în calcul nu doar creșterea populației, dar și nivelul de poluare, felul în care sunt dispuse resursele naturale cât și calitatea globală a vieții.

În urma acestor calcule, graficele care arătau ce se va întâmpla în viitor au indicat o traiectorie descrecătoare pentru planetă, fără a ține însă cont de alte fenomene, precum schimbarea climei. În consecință, anul 2020 a fost văzut de World One ca un punct de cotitură pentru civilizație, iar Jay Forrester a transmis Clubului de la Roma un raport în care a specificat următoarele: „În jurul anului 2020, starea planetei devine critică.

Dacă nu luăm măsuri, calitatea vieții va scădea spre zero. Poluarea devine atât de gravă încât începe să ucidă oameni, ceea ce va duce la o scădere a populației, care va coborî sub nivelul demografic al secolului XX. În acest ritm, în jurul anilor 2040 și 2050, viața civilizată de pe planetă va înceta să existe”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri