Legea pensiilor 2019. Senatul trebuie să aprobe în viitorul apropiat modificări făcute Legii Pensiilor privind grupele 1 și 2 de muncă.
„Prin aceste modificări şi completări se doreşte o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele de muncă şi condiţiile deosebite de muncă, problematică care este foarte complexă, munca desfăşurată în astfel de condiţii impune şi obligă la un efort sporit şi un grad de pericol profesional suplimentar, dar şi durata efectivă a prezenţei salariatului în acest mediu nociv”, se spune în expunerea de motive.
Legea pensiilor 2019. „Potrivit Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, referitoare la un cadru strategic al UE privind sănătatea şi siguranţa la Iocul de muncă 2014-2020, cu referire la îmbunătăţirea prevenirii bolilor profesionale prin combaterea riscurilor existente, noi şi emergente, în sensul în care bolile profesionale, inclusiv cele provocate sau agravate de condiţiile de muncă defavorabile, reprezintă o povară grea pentru lucrători, întreprinderi şi sistemele de asigurări sociale, luând în considerare şi solicitările partenerilor sociali, se constata că în prezent sunt afectaţi un număr de peste 30.000 de lucrători încadraţi în condiţii deosebite,” se mai precizează în document, informează dcbusiness.ro.
Ministrul Muncii, veşti bune pentru românii cu pensii mici
Legea pensiilor 2019. Iniţiatorii propun de asemenea modificarea şi art. 55 alin.(1) astfel: „Art. 55 – (1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului de mai jos: