Proces în Franţa: opt persoane, judecate pentru presupuse acte criminale

Opt persoane urmau să fie judecate joi la Bobigny în legătură cu violenţe vizând romi, în urma unor zvonuri pe reţele de socializare prin care membri ai acestei comunităţi sunt acuzaţi că se află la originea răpirii unor copii, a declarat parchetul pentru AFP.
Iulian Tudor
28 mart. 2019, 15:01
Proces în Franţa: opt persoane, judecate pentru presupuse acte criminale

Cei opt inculpaţi urmează să fie judecaţi joi după-amiaza, în regim de urgenţă, cu privire la o ”participare la o grupare formată în vederea comiterii unor violenţe”. Un minor urma să fie prezentat în faţa unui judecător pentru copii, a precizat parchetul.

Faptele care le sunt reproşate au avut loc la Bobigny, în noaptea de luni spre marţi. Aproximativ 50 de persoane înarmate cu cuţite şi bastoane au atacat, către ora locală 21.00 (22.00, ora României) romi instalaţi la marginea unui drum naţional, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Mai multe camionete au fost incendiate şi s-au produs încăierări, în cursul nopţii.

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au fost prezentaţi miercuri în justiţie, cu privire la fapte de aceeaşi natură, care au avut loc luni seara la Clichy-sous-Bois. Procesul lor urmează să aibă loc la 17 aprilie.

Mai multe atacuri vizând romi au avut loc în urma unei multiplicări, pe reţele de socializare, a unor mesaje care evocă tentative de răpire a unor copii sau adolescenţi de către persoane care circulă cu camioneta în comunităţi din Ile-de-France, mai ales în Hauts-de-Seine şi în Seine-Saint-Denis.

Nicio violenţă în legătură cu aceste zvonuri nu s-a înregistrat în departament în noaptea de miercuri spre joi, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei. ”Rămânem atenţi şi continuăm securizarea”, a adăugat această sursă, precizând că ”îngrijorarea” din comunitatea romă rămâne puternică.

Aceste expediţii punitive sunt ”demonstraţia necesităţii absolute de a lupta împotriva «fake news»”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului francez Benjamin Griveaux, denunţând ”derive absolut inacceptabile”. În total 11 suspecţi erau reţinuţi miercuri în legătură cu violenţele de la Bobigny

”Ne este frică tot timpul. Nu mai dormim, ridicăm garda”, a declarat pentru AFP Georghe Marcus, unul dintre cei 150 de romi care trăiesc în mizerie în tabăra improvizată la Bobigny luată drept ţintă. ”Familiile trebuie să înceteze să trăiească în teroare”, adaugă colectivul, care îndeamnă puterile publice să ”acţioneze pentru a proteja persoanele vizate”.

Asociaţii de apărarea drepturilor romilor au denunţat marţi seara o întoarcere la un ”rasism secular”.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă