Laura Kovesi a mers vineri la Poliţie, în procedura de control judiciar: Este evident că sunt parte a unei campanii de intimidare

Laura Codruţa Kovesi a ajuns vineri, puţin înainte de ora 11.00, la Secţia 18 de Poliţie, în procedura de control judiciar impus joi de procurorii secţiei speciale pentru magistraţi. La ieşire, Kovesi a declarat presei că este o campanie de hărţuire şi intimidare împotriva ei.
Romania TV
29 mart. 2019, 08:31
Laura Kovesi a mers vineri la Poliţie, în procedura de control judiciar: Este evident că sunt parte a unei campanii de intimidare

UPDATE La ieşire, Laura Kovesi a refuzat să facă declaraţii despre dosar şi măsurile impuse, dar a ţinut să precizeze că este victima unei campanii de hărţuire.

„Dacă ne referim la candidatură, repet ceea ce am spus în mai multe rânduri: în urma evaluări comisiei tehnice am ieşit pe primul loc. În acest moment se derulează nişte negocieri între Parlament şi Consiliu, o să vedem care va fi finalul, o să vedem dacă tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă va afecta sau nu această procedură. Este foarte evident, şi mie-mi este foarte clar, că tot ceea ce s-a întâmplat cel puţin în ultimele luni are legătură cu participarea mea în această procedură. Se încearcă prin orice mijloace oprirea mea de a ocupa această funcţie pentru care am candidat şi pentru care am ieşit prima într-o procedură în care au fost înscrişi mai mulţi procurori din Europa şi este evident că sunt parte a unei campanii de hărţuire, de intimidare, sunt un semn pentru toţi ceilalţi colegi din sistem care vor să-şi facă treaba, dar, în egală măsură, sunt foarte convinsă că procurorii şi judecătorii din România îşi vor continua treaba şi nu se vor lăsa intimidaţi”, a afirmat Kovesi, la ieşirea din Secţia 18 Poliţie.

Întrebată dacă este posibil, conform teoriei dreptului şi practicii judiciare, ca o persoană care dă la un moment dat mită să fie parte vătămată într-un dosar, Kovesi a spus că nu doreşte să comenteze dosarul şi nici să facă afirmaţii de natură teoretică.

De asemenea, întrebată ce simte în calitatea sa de inculpat, Kovesi a spus: „Sunt un procuror care timp de 24 de ani mi-am făcut treaba, am dovedit că în activitatea mea profesională am luptat cu corupţia într-un mod eficient şi sunt un procuror care a reuşit să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România”.

Kovesi a spus din nou că va vorbi despre presupusele abuzuri care ar fi fost comise la nivelul DNA pe vremea când ea conducea instituţia doar în momentul în care va exista o hotărâre judecătorească prin care să se arate că a existat un astfel de abuz în instrumentarea dosarelor.

Ea a precizat că în timpul controalelor efectuate de Inspecţia Judiciară la nivelul serviciilor teritoriale din DNA nu s-au semnalat probleme, după cu nu s-au constatat probleme nici în urma verificărlor interne.

Fosta şefă a DNA a dezminţit informaţiile potrivit cărora o treime dintre dosarele trimise în judecată de procurorii DNA în ultima perioadă s-ar fi soldat cu achitări.

„Procentul de achitări în ultimii cinci ani la DNA a fost constant între 10 şi 13 la sută. Cu privire la achitări, în fiecare an am dispus o analiză a cauzelor care au dus la aceste soluţii de achitare. Soluţiile de achitare au avut la bază, în primul rând, dezincriminarea unor fapte penale, dezincriminări care au avut loc prin modificarea legii sau prin pronunţarea unor decizii ale Curţii Constituţonale. O altă cauză a fost legată de modul în care a fost interpretată o anumită dispoziţie legală, sau probele administrate în cauză. Acolo unde s-a stabilit că procurorii au greşit, s-a consemnat acest lucru în analiză”, a explicat Kovesi.

_______

UPDATE Laura Kovesi, declaraţii la ieşirea de la Poliţie:

În urma evaluării tehnice am ieşit pe primul loc în procedura de selectare a procurorului şef european.

Vom vedea dacă tot ce s-a întâmplat în ultima vreme va afecta această procedură.

Este evident că sunt parte a unei campanii de hărţuire, de intimidare.

Respect decizia luată de procurori, nu comentez măsura.

Sunt un procuror care timp de 24 de ani mi-am făcut treaba.

Sunt un procuror care am dovedit că în activitatea mea profesională am luptat cu corupţia într-un mod eficient şi sunt un procuror care a reuşit să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România.

_______

Laura Kovesi a intrat în secţia de poliţie fără să facă declaraţii, spunând că va sta de vorbă cu ziariştii la ieşire.

Laura Codruţa Kovesi a fost pusă, joi, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, potrivit surse judiciare. Fosta şefă DNA  a declarat după mai mult de şase ore de audieri că are interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul său. 

„În acest moment, am interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost astăzi citată. (…) Nu am voie să vă spun absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, şi nici cu privire la acest dosar. (…) Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, este o măsură de a ne hărţui în continuare pe toţi cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. După cum se ştie, sunt într-o procedură internaţională, în care am ieşit prima. Probabil că disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (şef al Parchetului European – n.r.) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv eu nu mai am voie să vorbesc cu presa”, le-a spus Kovesi jurnaliştilor.

Procurorii SIIJ susţin că Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit, în cursul anului 2011, suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa.

„Din probele administrate până în prezent în această cauză s-a reţinut următoarea situaţie de fapt – în cursul anului 2011, fostul procuror general al PICCJ ar fi pretins şi primit suma de 268.689,36 lei de la persoana vătămată (Sebastian Ghiţă – n.r.) în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, acte constând în extrădarea unei persoane condamnate, care fusese localizată în Indonezia – Jakarta. (…) În perioada 2010 – aprilie 2011, aflându-se în exercitarea funcţiei de procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi implicat instituţia pe care o conducea în procedura extrădării lui Nicolae Popa, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea 302/2004, care reglementează competenţa autorităţilor centrale române în materie penală, a dispoziţiilor art. 70 şi următoarele din Legea 304/2004, care reglementează organizarea şi atribuţiile Ministerului Public, şi ar fi dispus suportarea cheltuielilor de transport pentru persoanele care aveau obligaţia să asigure aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi care făceau parte din Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR, precum şi a unei persoane care făcea parte din cadrele active ale SRI”, arăta SIIJ.

Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi, pusă sub control judiciar: Mi s-a interzis să vorbesc cu presa despre acest dosar UPDATE

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Program de Paște 2025 pentru Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Profi, Penny sau Mega Image. Orarul supermarketurilor în perioada 18 – 22 aprilie
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
De ce se mănâncă miel de Paște. Orice român îl consumă fără să ştie semnificaţia
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți