Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, să respingă ca inadmisibilă acţiunea formulată de Ministerul Apărării Naţionale, prin ministrul Apărării Naţionale, în contradictoriu cu Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Nicolae Ciucă, având ca obiect anularea decretului nr.1331/28.12.2018.
Instanţa a mai decis obligarea MApN la plata către Nicolae Ciucă a sumei de 900 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul avocatului.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.
Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.
În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă „s-a făcut ilegal”, adăugând că „instanţa este cea care va stabili” care este situaţia de drept.