Potrivit lui Abdul Rahim Samai, directorul Departamentului de Sănătate Publică şi Populaţie din provincia Taiz, de la începutul lunii ianuarie au fost raportate circa 5.488 de cazuri suspecte de holeră.
Autorităţile sanitare din această provincie au înregistrat 335 de cazuri confirmate de holeră, dintre care 23 au dus la moartea pacienţilor, a precizat oficialul citat.
Toate decesele au fost raportate de la începutul lunii martie, 80% dintre cazurile suspecte de holeră fiind înregistrate doar în această lună în diferite zone ale provinciei Taiz, a confirmat acelaşi responsabil. Aproximativ o treime din cazuri sunt copii sub vârsta de cinci ani, potrivit declaraţiilor făcute de organizaţii, scrie Agerpres.
Focarul de holeră s-a răspândit în Yemen din octombrie 2016, însă numărul cazurilor a crescut din nou după aprilie 2017, în contextul în care sistemul de canalizare al ţării a încetat să mai funcţioneze din cauza războiului.
Conflictul intern dintre forţele guvernamentale şi rebelii Houthi a intrat în al cincilea an în această săptămână.
Epidemia din Yemen a stabilit un record, la nivel mondial, cu 1 milion de persoane infectate şi peste 2.000 de decese confirmate din 2017, potrivit OMS.