Trotinete electrice puse la dispoziţia timişorenilor. Nicolae Robu a inaugurat sistemul de închiriere gratuită

Primăria Timişoara a inaugurat, luni, sistemul de închiriere gratuită a 25 de trotinete electrice cumpătare de municipalitate cu 125.000 de lei, cu tot cu sistemul de rastele. Prima trotinetă a fost folosită de primarul Nicolae Robu.
Iulian Tudor
01 apr. 2019, 11:23
Trotinete electrice puse la dispoziţia timişorenilor. Nicolae Robu a inaugurat sistemul de închiriere gratuită

„Iată inaugurăm astăzi al şaptelea subsistem al sistemului de transport public al Timişoarei. Avem tramvaie, troleibuze, autobuze, minibuze, biciclete, vaporaşe, şi, începând de astăzi, trotinete. Acest sistem se cheamă TrotTM şi cuprinde pentru început 25 de trotinete şi trei staţii. Am gândit că cel mai potrivit este să începem cu funcţionarea şi a unui astfel de sistem în zona studenţească şi avem o staţie aici în mijlocul Complexului Studenţesc, a doua staţie la Universitatea de Vest şi o a treia la Universitatea Politehnica, la grupul de facultăţi electrice”, a declarat Nicolae Robu.

Edilul a anunţat că urmează să mai cumpere alte 100 de trotinete electrice.

„Sunt 25 de trotinete în sistem pentru început, dar ne-am propus ca în acest an să mai cumpărăm încă 100. Vom vedea şi care e gradul de utilizare, desigur avem aşteptări ca el sa fie foarte ridicat pentru că altfel nici nu am fi făcut această investiţie. Trotinetele pot merge cu 25 km/h şi au autonommie de 30 de kilometri. Ele sunt luate gratuit de către utilizatori, în baza cardului de abonat, într-un fel sau altul, inclusiv cu regim studenţesc la Societatea de Transport Public Tinişoara. Studenţii şi elevii, după cum se ştie deja, au din 2013 gratuitate pe toate mijloacele de transport public din Timişoara”, a mai spus Robu.

Pentru a folosi trotinetele, doritorii trebuie să aibă un card emis de Societatea de Transport Public Timişoara, iar cu ajutorul aplicaţiei dedicate, care funcţionează în sistemele iOS şi Android, vor putea ridica trotinetele din staţii.

Consilierul edilului, Cătălin Iapă, a explicat cum se foloseşte aplicaţia TroTM pentru preluarea trotinetelor.

„Pentru a avea cont în aplicaţie, trebuie să avem un card de la RATT şi să îl introducem în aplicaţie, alături de alte date personale cum ar fi nume, prenume”, a explicat Cătălin Iapă.

Cele 25 de trotinete electrice au o autonomie de 30 de kilometri şi pot rula cu până la 25 de kilometri pe oră. Staţiile în care vor fi amplasate trotinetele se află, pentru început, în zona Complexului Studenţesc.

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Afacerea de succes cu care au dat lovitura doi români. Locul spectaculos din România cu care fac bani frumoși: “A fost un vis de al nostru încă din 2017 când am cumpărat terenul”
Capital.ro
Lege pentru absolut toți românii care locuiesc la bloc. Vecinii te obligă să dai bani
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Obiceiuri proaste la bloc. Unii români își terorizau vecinii
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Întârzieri masive la CFR! Calvarul la care au fost supuși călătorii care au revenit din vacanța de pe litoralul românesc
Capital.ro
Vor fi scutiți de la plata ratelor. Se aplică de la 1 septembrie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Kamala Harris a făcut PASUL DECISIV. Donald Trump NU mai are ÎNCOTRO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...