„Am constatat cu regret că doamna ministru Andronescu a intrat cu o restanţă în anul universitar. E vorba de o restanţă care a provocat opinia publică, solicitarea Universităţii Bucureşti cu privire la plagiatul lui Victor Ponta, astăzi prim-ministru. Doamna profesor Andronescu nu a răspuns la examenul pe care trebuie să-l treacă în calitatea sa de ministru, ce anume va face: va retrage diploma domnului Victor Ponta, se arată solidară politic şi ca ministru cu primul ministru?”, a precizat Preda. Prim-vicepreşeedintele PDL a arătat că acesta a fost primul subiect discutat de democrat-liberali în şedinţa BPN al PDL.
Cristian Preda a mai spus despre Ecaterina Andronescu că „a fi solidar cu un plagiat înseamnă a sfida etica academică”.
„Credem că restanţa trebuie dată rapid”, a mai spus Preda.
Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât, în iulie, că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, „prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele”.
Comisia de Etică a stabilit că teza de doctorat a lui Ponta „încalcă principiile eticii, integrităţii şi bunei conduite în activitatea de cercetare”.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.
Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.