Christine Lagarde: FMI nu se aşteaptă la o recesiune mondială pe termen scurt

Ritmul de creştere a economiei mondiale va continua să încetinească, din cauza tensiunilor comerciale şi a condiţiilor financiare mai puţin favorabile, însă o recesiune la scară mondială pe termen scurt este exclusă, a declarat marţi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, informează AFP şi Reuters.
Romania TV
02 apr. 2019, 14:32
Christine Lagarde: FMI nu se aşteaptă la o recesiune mondială pe termen scurt

„În luna ianuarie, FMI estima că economia mondială va înregistra în 2019 şi 2020 o creştere de aproximativ 3,5%. Între timp economia mondială a pierdut din elan, după cum veţi vedea din noile noastre previziuni revizuite ce vor fi publicate săptămâna viitoare”, a declarat Christine Lagarde într-un discurs ţinut la Camera de comerţ americană, în avanpremiera reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

Cu toate acestea, Lagarde a subliniat că FMI nu se aşteaptă la o recesiune pe termen scurt. „De fapt, ne aşteptăm la o relansare a creşterii economice în a doua jumătate a acestui an şi în 2020. Însă trebuie să fim foarte clari, relansarea preconizată pentru ultima parte a anului este una fragilă”, a susţinut şeful FMI.

FMI, care urmează să dea publicităţii în data de 9 aprilie noile sale estimări privind evoluţia economiei mondiale, avertizează de peste un an că un război comercial între SUA şi China ar avea repercusiuni asupra creşterii economiei mondiale. În acest sens, instituţia internaţională şi-a revizuit încă din ianuarie prognozele privind avansul economiei mondiale în acest an, la 3,5%, după ce le-a revizuit deja în scădere şi în toamna lui 2018.

Christine Lagarde a avertizat marţi că mai mulţi ani de creştere a datoriei publice şi dobânzi scăzute au lăsat un spaţiu de manevră redus în multe ţări pentru a acţiona atunci când va veni următoarea criză, astfel că autorităţile trebuie să utilizeze în mod inteligent politica fiscală. Aceasta înseamnă realizarea unei mai bune balanţe între creştere economică, sustenabilitatea datoriei şi obiectivele sociale pentru a răspunde la creşterea inegalităţilor şi construirea unor plase de siguranţă mai solide.

În ceea ce priveşte România, în toamna lui 2018, FMI şi-a revizuit, în jos, estimările privind evoluţia economiei româneşti, atât în 2018 cât şi 2019, ca urmare a moderării stimulentelor care au stat la baza creşterii robuste înregistrate în 2017.

Potrivit FMI, România ar urma să înregistreze în 2019 o creştere economică de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în aprilie 2018.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai