„Mă adresez dumneavoastră, în cazul în care nu aţi luat încă la cunoştinţă despre acest fapt, pentru a vă evidenţia o situaţie extrem de gravă şi de relevantă cu care se confruntă sistemul de justiţie din România – sustragerea din anchetă penală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Ţinând cont de faptul că dumneavoastră vă aflaţi la preşedinţia Consiliului Superior al Magistraturii, organism cu menirea constituţională de a fi garant al independenţei justiţiei, consider că această poziţie pe care o deţineţi vă obligă să luaţi atitudine şi să utilizaţi pârghiile legale necesare pentru a facilita înfăptuirea justiţiei”, precizează liderul PNL în scrisoarea deschisă.
Ludovic Orban aminteşte că, încă din noiembrie 2018, adică în urmă cu cinci luni de zile, Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Parchetul General, a solicitat Senatului aprobarea cererii de începere a urmării penale în cazul fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, actual preşedinte al Senatului, pentru infracţiuni de luare de mită.
El menţionează că senatorii Partidului Naţional Liberal au cerut în repetate rânduri punerea în dezbatere a solicitării în cauză şi supunerea la vot în plenul Senatului.
„În schimb, majoritatea parlamentară PSD-ALDE a blocat în mod sistematic această procedură, tergiversând în mod intenţionat răspunsul faţă de cererea înaintată de DNA. Este străveziu faptul că PSD şi ALDE utilizează în mod politic majoritatea parlamentară pentru a sabota parcursul firesc al unei anchete penale, făcând scut în jurul dnului Tăriceanu şi afectând în mod nepermis atribuţiile autorităţii judecătoreşti”, subliniază Orban.
Ludovic Orban precizează că, aşa cum a spus-o în repetetate rânduri, Partidul Naţional Liberal consideră că nu este rolul Parlamentului de a decide prin vot asupra vinovăţiei/nevinovăţiei unei persoane, întrucât singura instituţie democratică abilitată în acest sens este instanţa de judecată. Pe cale de consecinţă, în toate cazurile solicitările înaintate Parlamentului trebuie să fie acceptate tocmai pentru a oferi ocazia instanţelor de judecată de a decide, persoanelor în cauză de a se apăra, iar organelor de cercetare penală de a realiza anchetele pe care le consideră întemeiate. De altfel, această conduită valorifică tocmai principiul egalităţii în faţa legii prevăzut de Constituţie.
„Având în vedere că termenul prevăzut de Regulamentul Senatului, cu statut de lege organică, rezultat din Articolul 161 a fost depăşit de cel puţin cinci ori, respectiv cu mult peste ceea ce poate fi considerat «termen rezonabil», vă sugerez să constataţi un blocaj constituţional generat de refuzul Senatului de a răspunde solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind încălcat principiul colaborării loiale între instituţiile şi autorităţile statului. În calitate de preşedinte al CSM apreciez că este de datoria dumneavoastră exercitarea atribuţiei prevăzută de Legea 47/1992, Articolul 34, respectiv de a sesiza Curtea Constituţională pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, respectiv dintre Senatul României şi Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, încheie liderul PNL.