Luni dimineaţa, premierul s-a mai întâlnit cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, pentru discuţii pe aceeaşi temă.
Dan Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc „discuţii reale” privind preluarea acţiunilor la Oltchim şi că va acţiona statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.
Patronul OTV a afirmat totuşi că a avut loc „o schimbare de situaţie” şi că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţii aduse lui Diaconescu.
Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Acesta a spus că Daniel Chiţoiu i-a prezentat scuze în numele Guvernului pentru faptul că săptămîna trecută din partea Executivului au fost lansate o serie de acuzaţii.
Patronul OTV a adăugat că nu este obligat să semneze luni, 1 octombrie, contractul pentru achiziţia de la stat a pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim.
„Termenul final pentru plata banilor din contract, a celor 45 de milioane euro, este14 februarie 2013, dar noi vrem să dăm banii mai devreme, dacă ne înţelegem. Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până în 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile”, a continuat el.
Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acţiuni.
Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.