Un bărbat din Galaţi s-a filmat în timp ce îşi bătea copiii şi i-a trimis imaginile soţiei

Un bărbat din Galaţi s-a filmat în timp ce-și bătea copiii, de 2, respectiv 5 ani, și a trimis filmarea mamei acestora, care l-a părăsit și a plecat la muncă în străinătate.
Romania TV
03 apr. 2019, 09:35
Un bărbat din Galaţi s-a filmat în timp ce îşi bătea copiii şi i-a trimis imaginile soţiei

Polițiștii s-au sesizat în urma unei plângeri și s-au deplasat la locuința bărbatului de 41 de ani, din localitatea Nicoreşti.

„Din verificări, a reieşit că în zilei de marți, în jurul orei 12,00, bărbatul i-ar fi agresat fizic filmând agresiunea cu telefonul mobil şi a trimis imaginile soţiei sale care este plecată în străinătate. Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de cinci zile prin care i-au interzis bărbatului să se apropie de cei doi copii la distanţă mai mică de 100 de metri şi totodată au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin.

Direcţia Generală de Protecţia Copilului Galaţi a deschis o anchetă şi i-au preluat pe cei doi copii împreună cu bunica paternă.

„Copiii au fost luaţi din spaţiul în care au fost agresaţi de tatăl lor şi sunt în loc sigur, urmând să le asigurăm acum o măsură de protecţie, ori un plasament la familie extinsă, ori plasament la un asistent maternal. Sunt împreună cu bunica paternă, iar copiii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, nu au semne de violenţă. Cazul era la noi în evidenţă, monitorizăm cazul pentru că este vorba de un părinte violent. Decăderea de drepturi a tatălui poate fi hotărâtă doar de instanţă”, a declarat directorul adjunct al instituţiei, Ion Groza.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea celebră perfectă pentru pensionari în august. E ferită de aglomerație, aici sunt cele mai mici prețuri și ai parte de liniște totală
Capital.ro
Lege pentru românii care au casă la curte. Vecinii sunt obligați. Trebuie să aibă aprobare
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
Avertisment de la ANAF! SE SCHIMBĂ LEGEA
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Salată de roșii coapte. Rețeta care adună aromele verii în farfurie
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
💣 de la ”Insula Iubirii”! Au divorțat, dar încă locuiesc împreună cu Tanța Blonda! 😲
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Drama ascunsă de regretatul Nicu Covaci. Mama solistului a fost ucisă cu sânge rece în urmă cu 22 de ani
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați să anunțe. Trebuie să obțină neapărat acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Dolce & Gabbana lansează primul său parfum pentru câini
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERILE din SUA! TRUMP, învins deja de KAMALA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?