„Vă rog să scuzaţi faptul că am o anumită emotivitate, o anumită agitaţie produsă de aceste întâmplări, pentru că în 37 de ani de activitate judiciară, eu nu am mai văzut aşa ceva. Eu am fost învăţat să gândesc cu mintea mea şi să nu fiu inflenţat de nimeni şi mă deranjează foarte mult când alţii nu mă lasă să îmi fac atribuţiile de serviciu aşa cum trebuie. Şi pentru acest lucru eu cred că magistraţii trebuie să aibă o atitudine responsabilă şi să spună public ce este drept şi ce nu este drept”, a spus Augustin Lazăr la Realitatea TV, potrivit News.ro.
El a spus că acest scandal a fost creat pentru că sunt persoane interesate să dramatizeze, persoane care au proceduri judiciare în curs şi ar dori să obţină cu această ocazie o situaţie favorabilă şi să influenţeze candidatura la funcţia de procuror general pentru mandatul viitor.
„Adevărul va ieşi la lumină, în mod cert. Mai greu, dar va ieşi. Ei îşi vor cere scuze public, dacă vor avea această onoare, pentru ceea ce fac, atacând sistematic toate instituţiile Justiţiei, Ministerul Public şi Procurorul General. Sunt foarte interesaţi să vină cineva să facă plecăciuni în faţă cui trebuie. Prea a deranjat Procurorul General… Prea a avut păreri independente. După ce am fost denunţat că fac parte dintr-un grup infracţional, cu liderii Uniunii Europene, ce ar putea să mă impresioneze mai mult acum? Eu ştiu că sunt un magistrat cinstit al Ministerului Public şi de-a lungul carierei mele profesionale m-au denunţat doar cei pe care i-am cercetat. Mulţi m-au denunţat că am comis diverse abuzuri împotrivă lor, dar după ce s-au făcut verificările respective s-a constatat că totul este în regulă”, a spus el.
Lazăr a susţinut că în 37 de ani de carieră judiciară nu a fost cercetat disciplinar.
„S-au făcut doar verificări, cum se spune, verificări prealabile şi nu am ajuns niciodată la cercetare disciplinară, pentru că nu au fost indicii temeinice că aş fi săvârşit vreo abatere disciplinară. Mereu am respectat adevărul şi onoarea de magistrat public şi degeaba se tot agită ei să îmi pună în sarcină diverse acuze, că sunt cu atât mai ridicoli cu cât se leagă de un om care nu a avut nici măcar un avertisment în 37 de ani de activitate profesională”, a afirmat procurorul general.
Referindu-se la cazul disidentului anticomunist Iulius Filip, din anii ’80, Augustin Lazăr a spus: „Este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifică mandatul de executare a pedepsei, la care umblă doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie şi o persoană că domnul Filip şi condiţiile erau verificate în acelaşi mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om, despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare data de un tribunal militar şi se află la Aiud în executarea unei pedepse”.
„Regret că drama acestui om, un disident politic care a crezut în convingerile sale şi a fost un om de onoare, a fost folosită de oameni interesaţi, pentru a atacă Justiţia, Ministerul Public, Procurorul General”, a adăugat Augustin Lazăr.
„Aceste acte se ştie că erau cunoscute şi desecretizate de ani de zile, dar nu au fost scoase decât acum, când e nevoie să satisfacă interesele celor care au un interes major în procedurile judiciare şi pentru care se obţine cu dificultate un aviz de urmărire penală, persoane intersate de postul de Procuror General”, a afirmat Augustin Lazăr.
Luju.ro a scris că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip. „În anii ’80, după ce i-a trimis un pamflet lui Nicolae Ceausescu şi şi-a exprimat printr-o scrisoare sprijinul faţă de mişcarea anticomunistă „Solidaritatea” din Polonia, Iulius Filip a fost anchetat şi arestat în mai multe rânduri (..) În final, acesta fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru „propagandă împotriva orândurii socialiste””, scrie sursa citată, care susţine că Iulius Filip a încercat de două ori să fie liberat condiţionat, fiind refuzat de o comisie condusă de procurorul Augustin Lazăr.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat că între 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia şi a îndeplinit, periodic, atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată. El subliniază că această comisie nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.
Istoricul Mădălin Hodor spune că afirmaţia că Augustin Lazăr a fost „un torţionar” este falsă, iar cel care de fapt a făcut acest lucru era lt.col. Lazăr Gheorghe. Hodor publică şi decizia CNSAS în acest sens.