Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, împreună cu reprezentanţi ai Centrului pentru Politici Durabile şi ai Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta au dezbătut luni, 1 octombrie 2012, la sediul ministerului, problemele legate de riscurile de mediu ale amenajărilor de microhidrocentrale pe râurile de munte din România.
În cadrul acestei întâlniri, Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a subliniat faptul că „priorităţile Ministerului sunt protejarea mediului şi conservarea biodiversităţii, luându-se în calcul şi componenta investiţională în energii regenerabile“.
Ministrul Mediului şi Pădurilor a anunţat cu această ocazie că va înainta o propunere de Ordonanţă de Urgenţă care va modifica regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor, astfel încât să existe o eficientizare a activităţii acestora şi totodată să fie mai aproape de cetăţeni.
În scopul aplicării măsurilor adecvate pentru protejarea biodiversităţii, Ministrul Mediului şi Pădurilor a subliniat faptul că „orice aviz care implică o direcţie de acţiune strategică va fi acordat după consultarea prealabilă a autorităţii centrale de mediu şi în urma controalelor de la faţa locului, întrucât protejarea siturilor NATURA 2000 reprezintă o prioritate pentru Ministerul Mediului şi Pădurilor. Vom solicita elaborarea unui studiu de Evaluare Strategică adecvată cumulat, conform Directivei Păsări şi Habitate, care va avea în vedere conservarea biodiversităţii în siturile unde se află microhidrocentrale“.
Cu această ocazie, Ministrul Rovana Plumb a lansat o invitaţie custozilor ariilor protejate NATURA 2000 pentru a analiza problemele întâmpinate de aceştia în cadrul activităţii desfăşurate, precum şi pentru a stabili modul în care Ministerul Mediului şi Pădurilor poate acorda sprijin în vederea gestionării eficiente a acestor arii.