Ludovic Orban a declarat sâmbătă seara, la un miting organizat la Craiova, că are încredere în primarii PNL şi ştie că social-democraţii sunt zilnic la uşa acestora şi le fac diverse promisiuni să nu se implice în campania liberală pentru alegerile europarlamentare.
„Am încredere în primarii Partidului Naţional Liberal deşi ştiu foarte bine ce fac pesediştii, cum sunt toată ziua la uşa lor, cum le promit marea cu sarea, cum încearcă prin toate mijloacele să îi convingă să nu facă campanie pentru PNL şi vă spun fraţilor că şi acolo unde mai cedează câte un primar, Partidul Naţional Liberal are echipe care pot să facă campanie şi pot să bată PSD”, a transmis Orban.
El a avertizat însă că cei care vor trăda partidul vor fi pedepsiţi.
„Şi vă mai spun un lucru. Nu iert şi nu uit. În bătălie trădătorii sunt pedepsiţi pe loc, fără proces şi toţi cei care nu vor fi alături de noi deşi au primit încrederea românilor vor suferi de pe urma trădării lor”, a afirmat preşedintele PNL.
El a mai transmis liberalilor că cei care vor intra în bătălia alegerilor europarlamentare vor avea parte de gloria victoriei împotriva PSD-ului.
„Dragi surori şi dragi fraţi liberali din Oltenia, vom câştiga. Sunt convins că toţi veţi intra pe câmpul de luptă şi sunt convins că toţi veţi fi alături de linia întâi care va porni asaltul împotriva ciumei roşii şi fiecare dintre voi va avea parte de gloria acestei victorii uriaşe în care nimeni nu credea în urmă cu doi ani de zile şi în care astăzi credem cu toţi. La luptă! Victorie!”, i-a îndemnat Orban pe membrii PNL.
Liderul liberalilor a mai spus la Craiova că România nu a fost jefuită nici de huni, tătari, fanarioţi sau ruşi aşa cum a fost jefuită de către PSD în ultimii 30 de ani.
„Nici hunii, nici pecenegii, nici cumanii, nici tătarii, nici fanarioţii, nici ruşii nu au jefuit România aşa cum a fost jefuită de hoţii foşti comunişti, care şi-au bătut joc de România în ultimii 30 de ani. Trebuie să fie pedepsiţi şi de aceea vă cer, dragii mei, să mergem cu mic cu mare la referendumul declanşat de preşedintele Iohannis şi să nu-i lăsăm să scape, să votăm pentru pedepsirea lor, să nu fim de acord ca ei să scape după ce şi-au bătut joc de România şi şi-au umplut buzunarele şi şi-au făcut averi pe spinarea muncii fiecăruia dintre români”, a afirmat Orban.
El crede că PSD nu mai face campanie deoarece social-democraţilor le este frică să iasă pe stradă pentru că au promis marea cu sarea şi au dat românilor praful de pe tobă.
„PSD nu mai face campanie pentru că le este frică să iasă pe stradă. Vi-l imaginaţi pe Dragnea că ar avea curajul să facă ceea ce face Rareş Bogdan, Robert Sighiartău, Marian Jean Marinescu, să se plimbe singur pe stradă, să se ducă la piaţă, să dea mâna cu românii, să vorbească faţă în faţă cu ei? Vă spun că în nici 10 secunde i-ar lua lumea cu huo şi i-ar alunga de pe spaţiul public. De aia s-au baricadat, s-au pitit în sediile lor de partid în care exercită puterea fără niciun fel de legitimitate şi le este frică să mai dea piept cu românii pentru că şi-au bătut joc de România, pentru că au minţit cu neruşinare, pentru că au promis marea cu sarea şi ne-au dat nouă românilor praful de pe tobă”, a mai declarat Ludovic Orban.