Teodor Mărieş: Dosarul Revoluţiei este incomplet. O mare parte dintre persoanele vătămate nu au fost audiate

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, spune că Dosarul Revoluţiei este incomplet şi că o mare parte din persoanele vătămate nu au fost încă audiate, caz în care trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru imagine. Mărieş a precizat, însă, că nu a văzut rechizitoriul şi afirmă că va exprima un punct de vedere complet asupra dosarului după ce va afla toate informaţiile.
Romania TV
08 apr. 2019, 10:37
Teodor Mărieş: Dosarul Revoluţiei este incomplet. O mare parte dintre persoanele vătămate nu au fost audiate

“Nu pot exprima un punct de vedere până nu voi citi comunicatul, ce părţi sunt puse sub acuzare, ce conţine rechizitoriul. Un lucru ştiu foarte clar, că dosarul este incomplet, iar o mare parte dintre persoanele vătămate nu sunt încă audiate şi dosarul este trimis în instanţă”, a declarat Teodor Mărieş pentru News.ro.

El a precizat că prin trimiterea unui dosar în instanţă ar trebui să se facă dreptate, dar în acest caz se teme că ar putea fi vorba doar de o chestiune de imagine.

“Prin trimiterea unui dosar în instanţă ar trebui să se facă dreptate, dar mă tem că este doar o chestiune de imagine. Pentru că un dosar în care nu ai audiat toate părţile şi spui că ai terminat cercetările în el şi îl trimiţi în instanţă….Dar să nu ne pronunţăm, să vedem comunicatul, rechizitoriul”, a mai spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat luni că Secţia parchetelor militare a înaintat instanţei rechizitoriul în dosarul Revoluţiei. 

Rechizitoriul are 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul are 3.330 de volume, din care 2030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016. 

Citeşte şi: Dosarul Revoluţiei a fost finalizat. Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, judecaţi pentru infracţiuni contra umanităţii

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea Crăciunului. Planta care a înflorit la vederea lui Iisus
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini. S-a hotărât. Măsura se aplică din 1 ianuarie 2024
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători