La mai bine de o săptămână de la acest incident, autorităţile locale au luat în sfârşit măsuri. Trei dintre cei şase copii care l-au lovit pe bătrânul de 68 de ani în faţa Catedralei Ortodoxe din Mediaş vor ajunge într-un centru de plasament.
Aceşti copii sunt fraţi şi au vârste cuprinse între 4 şi 8 ani. Ei au mai fost în atenţia autorităţilor locale în trecut pentru cerşetorie.
Copii au fost monitorizaţi, însă pentru că situaţia lor nu s-a modificat, dovadă şi acest incident, ei vor fi luaţi de autorităţi şi duşi într-un centru de plasament.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a luat această măsură drastică, a demarat deja procedurile pentru a-i lua pe aceşti copii, iar cel mai probabil în câteva zile ei vor ajunge în centrul de primire minori, în regim de urgenţă de la Sibiu, după care vor fi repartizaţi într-un centru de plasament.
Ceilalţi trei copii care au participat la această faptă vor fi monitorizaţi în familie.