Un echipaj al Poliţiei de Frontieră a observat, luni în jurul orei 19.30 în apropierea frontierei de stat, în Straja, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup de persoane care transporta mai multe colete voluminoase.
Oamenii legii au încercat să-i oprească însă deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical, fiind reţinută una dintre persoanele implicate în activitatea de contrabanda.
Celelalte persoane, abandonând coletele pe care le transportau şi profitând de întuneric şi terenul împădurit, s-au dispersat în zona. În urma verificarilor efectuate de politiştii de frontieră s-a stabilit că persoana reţinuta este un tânăr în vârstă de 24 ani, domiciliat în judeţul Suceava.
La cercetarea terenului au fost descoperite 6 colete cu ţigări care conţineau 13.936 pachete de ţigări marca Doina de provenienţa Republica Moldova, în valoare de 125.424 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Persoanei în cauză, i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă. Cercetările sunt continuate de către politiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate.