Parchetul General, precizări despre rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei

Parchetul General precizează, referitor la probatoriul administrat în Dosarul Revoluţiei, că pentru realizarea unei complete edificări asupra situaţiei din perioada 16-31 decembrie 1989, urmărirea penală a avut în vedere inclusiv studiul intitulat "Cine a tras în noi dupã 22", apărut în Revista Drepturilor Omului editată în luna decembrie 2018.
Romania TV
11 apr. 2019, 11:58
Parchetul General, precizări despre rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat, joi, având în vedere anumite opinii lansate în spaţiul public referitoare la probatoriul administrat în cauza cunoscută generic sub denumirea de „dosarul Revoluţiei”, că „pentru realizarea unei complete edificări asupra situaţiei de fapt existente în intervalul de timp 16-31 decembrie 1989 (cadru impus de Încheierea nr. 469 din 13.06.2016 pronunţată în dosarul nr. 1483/1/2016 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie), urmărirea penală efectuată în dosarul nr. 11/P/2014 a avut în vedere inclusiv studiul intitulat «Cine a tras în noi dupã 22»,  apărut în Revista Drepturilor Omului editată în luna decembrie 2018”.

„În considerarea directă a celor argumentate prin acest studiu, au fost administrate cu obiectivitate şi imparţialitate probele judiciare apte să clarifice problematica evocată. Concluziile desprinse ca urmare a administrării probatoriului sunt parte componentă a rechizitoriului Secţiei Parchetelor Militare (SPM) din data de 05 aprilie 2019. Pe cale de consecinţă, competentă să se pronunţe asupra obiectivităţii, temeiniciei şi legalităţii celor reţinute prin rechizitoriul SPM este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – instanţă competentă să soluţioneze pe fond cauza”, arată sursa citată.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat luni că Secţia parchetelor militare a înaintat instanţei rechizitoriul în dosarul Revoluţiei. 

Rechizitoriul are 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul are 3.330 de volume, din care 2030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016. 

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, spunea că Dosarul Revoluţiei este incomplet şi că o mare parte din persoanele vătămate nu au fost încă audiate, caz în care trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru imagine. Mărieş a precizat, însă, că nu a văzut rechizitoriul şi afirmă că va exprima un punct de vedere complet asupra dosarului după ce va afla toate informaţiile.

“Nu pot exprima un punct de vedere până nu voi citi comunicatul, ce părţi sunt puse sub acuzare, ce conţine rechizitoriul. Un lucru ştiu foarte clar, că dosarul este incomplet, iar o mare parte dintre persoanele vătămate nu sunt încă audiate şi dosarul este trimis în instanţă”, a declarat Teodor Mărieş pentru News.ro.

Citeşte şi: Dosarul Revoluţiei a fost finalizat. Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, judecaţi pentru infracţiuni contra umanităţii

Spynews
Văduva lui Costel Corduneanu face lumină la aproape cinci luni de la moartea lui! Grațiela demontează zvonurile conform cărora ar fi fost ajutată financiar
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Capital.ro
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă din nou ora în România. Dăm ceasurile înapoi
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Se dau vouchere de 400 de lei pentru angajați!
Adevarul
Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident rutier pe insula Corfu. „Se putea termina groaznic”
Spynews
Mădălina de la Insula iubirii este însărcinată? Cum a răspuns ispita atunci când a fost întrebată dacă urmează să-l facă pe Dani tată
Spynews
Ronald Gavril, urare pentru Anamaria Prodan, de ziua ei de nume: „Îngerii să-ți călăuzească pașii”. Cei doi radiază de fericire
Evz.ro
Irinel Columbeanu, ajuns la mila prietenilor. Toate speranțele i-au fost spulberate
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox la data de 9 septembrie 2024: Ce trebuie să facă credincioșii în această zi?
Capital.ro
Doliu infinit! A murit marea stea a muzicii. Celine Dion a împietrit
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
Jannik Sinner câștigă pentru prima dată US Open și devine primul campion italian la simplu masculin
MediaFlux
A SCĂZUT PENSIA! LOVITURĂ TOTALĂ după RECALCULARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...