Mişcarea Bauhaus, surpriza de la Google pentru români: 100 de ani de Bauhaus!

Școala și mișcarea artistică, generată de către Gropius a funcţionat între anii 1919 – 1933 în trei orașe germane: Weimar, Dessau și Berlin, sub conducerea a trei directori diferiți, toți arhitecți, ca mai târziu să devină unul dintre cele mai importante stiluri internaționale. Cu emigrarea fondatorului mișcării în Statele Unite ale Americii, această mișcare artistică cunoaște o renaștere cunoscută sub numele generic The New Bauhaus.

Mișcarea Bauhaus a fost supusă în decursul istoriei sale de 14 ani unor provocări, schimbări și redefiniri, datorate lipsei de fonduri (Republica de la Weimar era conservatoare și relativ săracă), schimbarea profesorilor și puternicele tensiuni interne și externe. Necesitatea însă are și aspectele sale pozitive: flexibilitatea, schimbarea, delimitarea, definirea intențiilor și crezului artistic sunt benefice în procesele de creație, iar stilul Bauhaus rămâne caracterizat de unitate și puternica individualizare artistică, operele Bauhaus fiind ușor de recunoscut.

Cei trei directori ai școlii Bauhaus au fost: fondatorul acesteia, Walter Gropius, între 1919 și 1928, Hannes Meyer, între 1928 și 1930, și Ludwig Mies van der Rohe, între 1930 și 1933.

Gropius considera că odată cu terminarea războiului o nouă perioadă istorică începuse, iar ambiția sa declarată era ca să creeze un nou stil arhitectural care să reflecte această nouă perioadă: construcțiile, designul, mobilierul, obiectele de artă și decorațiunile interioare trebuiau să reflecte în cel mai tranșant mod posibil lumea în curs de industrializare. Viziunea programatică a lui Walter Gropius era ca să creeze spații ambientale funcționale, ieftine, practice și reproductibile cu ajutorul producției de masă, fiind în acest fel accesibile absolut fiecăruia. Corespunzând viziunii sale artistice interdisciplinare fusese gândită și concepută inițial Staatsliches Bauhaus.

Instituția a fost susținută în mare parte din fonduri de stat. După schimbări în guvernul local, școala se mută de la Weimar la Dessau, unde atmosfera artistică era mult mai lucrativă, destinsă și progresistă. Aici, după planurile lui Gropius, se ridică și clădirea atât de cunoscută, devenită emblemă a mișcării sub numele de „Clădirea Bauhaus din Dessau”, care a devenit sediul școlii pentru perioada următoare, 1925 – 1932, cea mai complexă și înfloritoare din întreaga sa istorie.

Walter Gropius a fost urmat la conducerea Bauhaus de Hannes Meyer, care la rândul său a predat conducerea lui Ludwig Mies van der Rohe. Simultan, din diverse motive, printre care tensiunile interne din mișcarea târzie Bauhaus au fost esențiale, școala se mută la Berlinunde, şi este în final închisă, în 1933, la ordinele specifice ale regimului nazist.

Miscarea Bauhaus. INTERDISCIPLINARITATE

Cu toate că acest stil este considerat o revoluție în istoria arhitecturii, datorită viziunii maeștrilor școlii Bauhaus ars poetica lor și-a lăsat amprenta în toate artele moderne, de la artele plastice până la unele discipline mai noi, cum ar fi graphic-designul, cinematografia și designul de interior. Scopul declarat programatic al lui Walter Gropius era clădirea livrată integral, de la proiectul arhitectural inițial până la mobilarea încăperilor și decorarea acestora cu artefacte. Studenții de la Staatliches Bauhaus erau educați interdisciplinar și complex ca arhitecți, constructori, designeri, fotografi, pictori, creatori de mobilier și textile etc. Erau totodată stimulați să utilizeze materiale noi, specifice producției de masă.

Listă a artiștilor conectați de mișcarea Bauhaus:

Anni Albers
Josef Albers
Herbert Bayer
Marianne Brandt
Marcel Breuer
Lyonel Feininger
Naum Gabo
Walter Gropius
Ludwig Hilberseimer

Johannes Itten

Wassily Kandinsky
Paul Klee
Gerhard Marcks
Hannes Meyer
Ludwig Mies van der Rohe
Piet Mondrian
László Moholy-Nagy
Georg Muche
Hinnerk Scheper
Oskar Schlemmer
Joost Schmidt
Lothar Schreyer
Naum Slutzky
Gunta Stadler-Stölzl
Wilhelm Wagenfeld

Mişcarea Bauhaus a pus bazele arhitecturii moderne, dar şi a designului interior modern, bazat pe minimalism, geometrie, funcţionalitate, simetrie. 

Cuvântul german Bauhaus desemnează o şcoală de artă, design şi arhitectură, precum şi un curent artistic extrem de influent în arhitectură, artele plastice, designul, fotografia, mobilierul şi decorările interioare ale secolului XX. 

Această şcoală şi mişcare artistică, generată de către arhitectul şi pedagogul german Walter Gropius în oraşul Weimar, în 1919, a funcţionat la maxima sa anvergură între anii 1919-1933 în trei oraşe germane: Weimar, Dessau şi Berlin, devenind în timp, în ciuda interzicerii lor de către nazişti în 1933, unul dintre cele mai importante şi inspirante curente ale arhitecturii moderne şi, mai ales, al stilului cunoscut sub numele de stil internaţional.

Promotorii acestui stil doreau să se rupă de tradiţie şi să dezvolte un stil foarte modernist. Intenţia lor era să integreze artă, tehnologia şi artă meşteşugului în schiţele lor şi să ignore filosofia de design existenţa deja. Ideile inovative erau aplicate în arhitectură, design-ul de mobilier şi chiar tipografie. Printre cele mai cunoscute nume care au dezvoltat şi au dus mai departe şcoală Bauhaus sunt Walter Gropius, Mies van der Rohe, Laszlo Moholy-Nagy, Paul Klee, Lyonel Feininger, Wassily Kandinsky şi Marcel Breuer. 

Mişcarea Bauhaus este caracterizată prin:

– asimetrie;

– funcţionalitatea devine mai importantă ca decoraţiunile;

– arhitectura privită ca ”spaţiu”, nu ca ”masă”; 

– clădiri cubice cu unghiuri drepte; 

Paradoxul perioadei de început a Bauhaus a fost că, deşi manifestul sau proclama ca scopul ultim al întregii activităţi creative este relizarea unor construcţii, şcoală nu a oferit cursuri de arhitectură până în 1927. Singurul produs profitabil, tangibil, al Bauhaus a fost tapetul. 

Ascensiunea nazismului înspre controlul total al puterii în Germania începutului anilor 1930 a afectat fatal Bauhaus, ca şi multe alte întreprinderi intelectuale şi artistice. Datorită creşterii continue a presiunii politice, Staatsliches Bauhaus este în final închisă, în 1933, la ordinele specifice ale regimului nazist. Fenomenul Bauhaus a avut un impact major asupra artei şi arhitecturii în Europa de vest, Statele Unite ale Americii şi în Israel; acest lucru s-a întâmplat în anii de după dispariţia şcolii datorată regimului nazist.

Gropius, Breuer şi Moholy-Nagy s-au reîntâlnit în Marea Britanie la mijlocul anilor 1930 pentru a lucra la Isokon, o firmă de arhitectură înfiinţată în1929 care îşi propunea să proiecteze şi să construiască case şi apartamente moderniste. La sfârşitul anilor 1930, Mies van der Rohe s-a stabilit în Chicago şi a devenit unul din cel mai proeminenţi arhitecţi din lume. Moholy-Nagy a plecat şi el în Chicago şi a înfiinţat şcoala New Bauhaus, sub finanţarea industriaşului Walter Paepke. Atât Gropius cât şi Breuer au predat la Şcoala de Design de la Harvard şi au lucrat împreună până în 1941. 

Unul din principalele obiective care se urmăreau la Bauhaus era unificarea artei cu meşteşugul şi tehnologia.

Modificările politice continue, afectând sub toate aspectele funcţionalitatea şcolii, au făcut ca în decursul existenţei sale relativ scurtă, de doar 14 ani, şcoala Bauhaus să fie supusă unei continue lupte pentru flexibilitate, schimbare, delimitare, actualizare, redefinire.

În ciuda acestor transformări, ceea ce rămâne remarcabil la stilul Bauhaus este extrema sa unitate şi puternica individualizare artistică, ceea ce face clădirile simboluri uşor de recunoscut.