Pe 1 aprilie, suceveanul a intrat pe un site unde sunt înregistrați mii de utilizatori din toată lumea cu fotografii și filme erotice, unele chiar porno, scrie monitorulsv.ro. Prin intermediul site-ului se intră în direct pe webcam și așa a făcut și suceveanul, care a intrat în discuție cu o femeie care i-a atras atenția prin fotografii deocheate.
Citeşte şi CUTREMUR în scandalul homosexual din Biserica Ortodoxă Română: trei preoţi condamnaţi cu executare
În timp ce era live cu suceveanul, femeia i-a arătat bărbatului sânii. Suceveanul a intrat în joc, iar la solicitarea femeii și-a dat pantalonii jos în fața camerei. Din păcate, momentele fierbinți din fața calculatorului au luat o cu totul altă turnură în scurt timp. Suceveanul s-a trezit că femeia respectivă îl șantajează pe față cu fotografii cu el dezbrăcat. Aceasta i-a transmis tânărului că va răspândi poza deocheată pe facebook, în lista lui cu prieteni, dacă acesta nu-i trimite suma de 500 de euro.
Suceveanul nu i-a trimis banii, iar fata s-a ținut de cuvânt și a răspândit fotografia pe rețeaua de socializare. După ce s-a trezit în această situație, tânărul s-a decis să înainteze o plângere la poliție. Din primele cercetări rezultă că în acest caz sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. S-au făcut o serie de verificări și se pare că respectiva persoană ar fi din Maroc, așa cum s-a și prezentat pe site-ul respectiv. Cazul pare complicat de elucidat sub aspect penal, având în vedere de unde este persoana care a comis infracțiunea, dar și pericolul social relativ redus al faptei, în comparație cu cheltuielile care ar impune căutarea și punerea sub acuzare a acesteia.
Mai important este însă de înțeles că internetul devine de la an la an o capcană tot mai mare în care se poate cădea relativ ușor. Fapte de înșelăciune sau șantaj pot fi comise cu ușurință de infractori mai mult sau mai puțin versați prin intermediul internetului.