Un moment special al slujbei de duminică a fost rostirea uneia dintre rugăciuni de către un imigrant român în limba naţională.
Este vorba despre „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioşilor” pentru Papa şi toţi episcopii Bisericii Catolice.
Gestul Suveranului Pontif de a pune un român să citească această rugăciune are loc în contextul pregătirilor pentru apropiata călătorie apostolică a Sfântului Părinte în ţara noastră.
Papa Francisc va ajunge in Romania pe 31 mai şi va sta aici 3 zile. Vizita are loc la 20 de ani după cea a Papei Ioan Paul al II-lea.