Crucea Roşie a alcătuit topul celor mai sângeroşi criminali de război din Urzeala Tronurilor. Cine ar primi cele mai drastice pedepse

Experții în domeniul dreptului militar al Organizației Mondiale a Crucii Roşii au analizat în amănunt serialul Urzeala Tronurilor și au elaborat o listă a personajelor care au comis cele mai multe ilegalități, conform actualelor legi ale războiului.
Filip Stan
14 apr. 2019, 16:41
Crucea Roşie a alcătuit topul celor mai sângeroşi criminali de război din Urzeala Tronurilor. Cine ar primi cele mai drastice pedepse

Ca urmare a lansării celui de-al optulea și, totodată, ultimul sezon al seriei „Urzeala Tronurilor”, experții în drept militar de la Crucea Roșie australiană au dat publicităţii lista celor mai mari criminali de război din film.

Primul loc, cu 17 crime, este ocupat de Ramsay Bolton, ale cărui nelegiuri includ violul, sclavia sexuală și atacurile asupra civililor. Al doilea loc este ocupat, în mod neașteptat, de Daenerys Targaryen, unul dintre personajele bune din serie. Potrivit experților, pe parcursul serialelor ar fi încălcat de 15 ori legile internaționale umanitare, cauzând suferințe inutile, executând fără judecată, torturând și declarând război total. Cu toate acestea, în favoarea sa, specialiștii au subliniat faptul că Daenerys a aderat uneori la legile războiului, protejând civilii și limitându-se doar la atacarea unor obiective militare.

Mama Dragonilor este urmată de tatăl lui Ramsay, Roose (care a comis opt crime), dar și de Regele Nopţii  şi Jon Snow, cu câte şase crime. Regele Nordului a acumulat patru crime, între care inclusiv angajarea de soldați copii și aplicarea de tratament inuman.

Joffrey Baratheon a încălcat legile de trei ori, la fel ca și mama sa, Cersei. Experții Crucii Roșii au remarcat că cel mai infam act al lui Cersei, uciderea a sute de oameni prin aruncarea în aer a Great Sept of Baelor, nu se afla în sfera conflictului armat, deci nu a fost considerat o crimă de război.

Experții au declarat că, în total, în timpul celor şapte sezoane din Game of Thrones, legile războiului au fost încălcate de 103 ori.

Spynews
Accident terifiant pe Autostrada Soarelui! Sunt implicate 25 de persoane, printre care şi minori. 8 mașini au fost distruse | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cât a ajuns să coste o ciorbă de pește la restaurantul lui Marius Tucă. Prețurile sunt aproape duble față de cele din anii trecuți
Capital.ro
Noul ordin de la Guvern. Legea se schimbă în toată România: Nu va exista toleranță
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
Veste proastă pentru TOȚI ROMÂNII! E anunţul momentului legat de impozite
Adevarul
Forțele speciale ucrainene au lovit o bază rusească din Siria după întrevederea între Putin și Assad VIDEO
Spynews
Accuweather a actualizat prognoza meteo și anunță temperaturi de 40 de grade în august, în România
Spynews
Plombele dentare vor fi interzise de la 1 ianuarie 2025. Modificările anunțate de Uniunea Europeană
Evz.ro
O problemă pe capul multor români. Ce soluții au la îndemână
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
MISTER ELUCIDAT! Al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile dentistei din Brăila. Dosarul devine mai solid acum
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Cutremur în România, azi, 1 august. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut seismul
Capital.ro
Devine obligatoriu în toată România. Guvernul a decis: Termenul limită, 31 decembrie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
Marius Pieleanu se retrage de la SNSPA în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală
MediaFlux
MEDUZE OTRAVITOARE la MAREA NEAGRĂ! E alertă în CONSTANȚA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?