REFERENDUM JUSTIŢIE. Conducerea Parlamentului analizează scrisoarea lui Klaus Iohannis

Conducerile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului discută, luni, la prânz, scrisoarea președintelui Klaus Iohannis prin care șeful statului consultă Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum național pe 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. Următoarea discuție va avea loc în comisiile juridice parlamentare.
Filip Stan
15 apr. 2019, 09:23
REFERENDUM JUSTIŢIE. Conducerea Parlamentului analizează scrisoarea lui Klaus Iohannis

UPDATE Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, luni, că solicitarea președintelui Klaus Iohannis către Parlament pe tema referendumului pe justiție a fost trimisă către Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru raport, potrivit unei decizii a Birourilor permanente reunite.

„Am decis, conform Regulamentului şi conform procedurii, să trimitem (solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis -n.r.) către Comisiile juridice reunite din Cameră şi Senat pentru a avea un raport pe care să-l înainteze Birourilor permanente reunite şi după aceea să avem şedinţă de plen reunit. Termenul pentru un astfel de raport este de două zile, după două zile aşteptăm din nou raportul, întrunim din nou Birourile permanente reunite şi stabilim calendarul şi data pentru şedinţa de plen reunit”, a anunţat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere, Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Iohannis a trimis Parlamentului, pe 4 aprilie, scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național care vor fi supuse referendumului:

  • Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție.
  • Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile fermierilor
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Se schimbă vârsta de pensionare. Lege nouă și pentru acești bugetari
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Putin nu cedează și amenință! Ce condiții pune Rusia să înceteze războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj