Alertă medicală! Numărul cazurilor de rujeolă a crescut enorm la nivel global în primul trimestru din 2019

Cazurile de rujeolă din lumea întreagă au crescut cu aproximativ 300% în primele trei luni ale acestui an în raport cu aceeaşi perioadă din 2018, au anunţat luni reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit cărora această creştere a depăşit în Africa pragul de 700%, informează AFP.
Iulian Tudor
15 apr. 2019, 17:55
Alertă medicală! Numărul cazurilor de rujeolă a crescut enorm la nivel global în primul trimestru din 2019

Până în 2016, incidenţa acestei boli era în scădere.

„Până în această zi, în 2019, 170 de ţări au semnalat 112.163 de cazuri de rujeolă experţilor de la OMS. Anul trecut, la aceeaşi dată, 28.124 de cazuri de rujeolă au fost recenzate în 163 de ţări. Asta înseamnă o creştere de aproape 300% la scală mondială”, a precizat OMS, o agenţie specializată în cadrul ONU, într-un comunicat. Potrivit reprezentanţilor OMS, aceste cifre sunt provizorii şi, deci, incomplete.

OMS estimează că mai puţin de o zecime dintre cazurile reale de rujeolă sunt semnalate la nivel mondial.

Africa este cea mai afectată dintre regiunile lumii, cu o creştere de 700% în primele trei luni ale anului 2019 (în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut), urmată de Europa (+300%), ţărmul estic al Mării Mediterane (+100%), cele două Americi (+60%) şi regiunea Asia de Sud-Est / Pacificul occidental (+40%).

Rujeola este una dintre cele mai contagioase maladii din lume şi pentru care nu există tratament curativ, însă ea poate fi prevenită prin două doze ale unui vaccin considerat „sigur şi eficient”, potrivit OMS.
Rujeola apare aproape peste tot în lume, din cauza refuzului de vaccinare în ţările bogate sau a unui acces deficitar la îngrijirile medicale în ţările sărace.

Opozanţii vaccinării se bazează pe publicarea în 1998 a unei cercetări care lega vaccinurile de autism. Potrivit AFP, s-a stabilit că autorul ei, britanicul Andrew Wakefield, a falsificat rezultatele, iar mai multe studii au încercat de atunci să arate că vaccinul nu creşte riscul de autism.

Potrivit OMS, focare de rujeolă există în Republica Democrată Congo, Etiopia, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Madagascar, Birmania, Philipine, Sudan, Thailanda şi Ucraina, „cauzând numeroase decese, în principal în rândul copiilor cu vârste fragede”.

„Pe parcursul ultimelor luni, numărul cazurilor a atins de asemenea maximuri în ţări în care acoperirea vaccinală globală este ridicată, mai ales în Statele Unite, Israel, Thailanda şi Tunisia, întrucât boala s-a propagat prin grupuri de persoane nevaccinate”, a explicat OMS.

În 2017, 110.000 de decese imputate rujeolei au fost înregistrate, potrivit OMS.

Boala se manifestă printr-o febră puternică, urmată de o erupţie cutanată. Ea este contagioasă cu patru zile înainte şi la patru zile după acea erupţie.

De obicei benignă, rujeola poate totuşi să determine complicaţii grave, respiratorii (infecţii pulmonare) şi neurologice (encefalite), în special în rândul persoanelor cu sănătate fragilă.

Autorităţile sanitare mondiale insistă asupra importanţei vaccinării, la nivel individual dar şi colectiv: o acoperire vaccinală ridicată (95% din populaţie) protejează persoanele care nu au putut fi vaccinate, în special atunci când sistemul lor imunitar era slăbit. Or, acea rată de acoperire globală (pentru prima doză de vaccin) stagnează de mai mulţi ani la 85%, potrivit OMS.

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
Capital.ro
Doliu la Digi și Antena 1. Tragedia a lovit lumea televiziunii: Să citiți și să-l pomeniți
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Se dau bani de la Guvern pentru încă 4 milioane de români! Anunțul major în România
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Textele apocrife și Noul Testament. Nu știai asta despre Biblie
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
Se naște o nouă putere mondială. E partenerul României. Rusia devine istorie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Gloria Bistriţa debutează cu victorie în Liga Campionilor împotriva CSM Bucureşti
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...