UPDATE: Poliţia spaniolă a informat că alerta cu bombă de la Madrid a fost falsă, scrie Reuters.
Oamenii s-au întors în clădirea care găzduieşte ambasadele Australiei, Marii Britanii, Canadei şi Olandei.
Clădirea a fost evacuată după ce ambasada Australiei a primit o ameninţare cu bombă prin telefon.
Ştirea iniţială:
”Am primit o alertă cu bombă (…), evacuarea a început. Trebuie să ne apucăm de treabă, să inspectăm” această clădire, denumită Torrespacio, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit AFP.
În respectiva clădire sunt sedii ale ambasadelor britanică, australiană, canadiană şi olandeză.
Poliţia Naţională a evacuat persoanalul din clădirea de tip turn care se numeşte Torrespacio.
După ce s-a primit o ameninţare cu bombă la sediului din apropiere a Ambasadei Australiei, echipele de securitate au sosit la locul incidentului.
Peste o mie de persoane sunt au sediile în această clădire.
Elicoptere ale poliţiei survolează zona şi întreaga capitală, după anunţul privind existenţa unei bombe în această clădire.
S-a instituit un cordon de securitate pe o zonă mai întinsă.
Clădirea-turn Torrespacio este cea de-a patra cea mai înaltă clădire din Spania şi a 24-a din Europa, măsurând 235 de metri şi având 57 de etaje.