Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 18.30, în momentul în care şoferul unui autoturism Volkswagen care se deplasa pe DN 2A dinspre Hârşova spre Constanţa a încercat să depăşească un camion, pe linia continuă. Autoturismul Volkswagen a lovit un Fiat care circula regulamentar din sens opus, în urma impactului şoferul care a provocat accidentul decedând pe loc, potrivit Mediafax.
De asemenea, alte trei persoane, două din Volkswagen şi una din Fiat, au fost rănite, fiind transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, starea lor fiind stabilă.
În urma coliziunii, autoturismul Fiat s-a răsturnat pe marginea drumului, iar pentru scoaterea şoferului decedat din Volkswagen, un bărbat de 69 de ani, din Năvodari, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.
Circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat cu dificultate timp de aproximativ o oră.