Demisia lui Remus Vulpescu vine la câteva zile după ce premierul Victor Ponta a anunţat că Remus Vulpescu nu se va mai ocupa de privatizări la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), reproşându-i acestuia faptul că s-a lăsat atras în farsa şi circul organizate de Dan Diaconescu la privatizarea Oltchim.
Remus Vulpescu a condus Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, şi s-a ocupat de privatizarea combinatului Oltchim.
Contractul de privatizare a Oltchim nu a fost încheiat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Săptămâna trecută, premierul Ponta i-a spus ministrului Economiei, în faţa jurnaliştilor, că şeful OPSPI va trebui să vorbească mai puţin şi să explice mai clar datele legate de procesul de privatizare la Oltchim, în caz contrar urmând să fie instalată o nouă conducere la OPSPI.
„Domnul Vulpescu să facă bine să explice foarte clar, să vorbească mai puţin şi să explice mai mult. Dacă poate, dacă nu, găsim un alt şef la OPSPI care poate să explice mai clar”, i-a spus Ponta ministrului Economiei.