CCR dezbate pe 7 mai contestaţia PNL, care neagă dreptul lui Florin Iordache de a sesiza Curtea în locul lui Dragnea

Curtea Constituțională va dezbate pe 7 mai sesizarea PNL privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor către vicepreşedinţi. Liberalii contestă dreptul preşedintelui delegat de a sesiza Curtea Constituţională, mai precis sesizarea făcută de Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea i-a delegat atribuțiile de președinte al camerei Deputaților, privind completurile specializate de la Înalta Curte de Casație și Justiție. 
Romania TV
19 apr. 2019, 14:03
CCR dezbate pe 7 mai contestaţia PNL, care neagă dreptul lui Florin Iordache de a sesiza Curtea în locul lui Dragnea

Admiterea sesizării PNL ar însemna respingerea ca inadmisibilă a sesizării lui Florin Iordache, fără ca judecătorii să mai intre pe fondul speței, pe care au amânat-o pentru 20 mai, scrie G4Media.ro.

CCR a amânat vineri, pentru a treia oară, pentru data de 20 mai, a sesizării lui Iordache, care, dacă ar fi admisă, ar duce la reluarea de la zero a procesului în care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

La începutul lunii, liberalii au atacat la Curtea Constituţională prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui către vicepreşedinţi.

„PNL a atacat la Curtea Constituţională Regulamentul Camerei Deputaţilor, solicitând CCR să se pronunţe asupra delegării de competenţe pe care poate să o facă preşedintele Camerei Deputaţilor către vicepreşedinţi. Punctul nostru de vedere este foarte clar: preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate să delege atribuţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor prevăzute de Constituţie către vicepreşedinţi”, a anunţat la începutul lui aprilie preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat vineri, pentru a treia oară, decizia privind legalitatea completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor.

Citeşte şi: CCR a amânat pe 20 mai decizia privind completurile de trei judecători specializate pe corupţie, când are termen şi Liviu Dragnea

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai