Protest cu sicriu, colivă şi lumânări în faţa Ministerului Culturii

Peste 100 de membri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm protestează, miercuri, în faţa sediului Ministerului Culturii din Capitală, sindicaliştii fiind "echipaţi" cu un sicriu, colivă şi lumânări, ca "simbol al morţii cinematografiei" în mandatul actualului ministru al Culturii, Puiu Haşotti, informează MEDIAFAX.
Romania TV
03 oct. 2012, 09:20
Protest cu sicriu, colivă şi lumânări în faţa Ministerului Culturii

Sindicaliştii susţin actuala conducere a Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) RomâniaFilm – o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii -, asigurată de Marius Iuraşcu, şi spun că se opun „intereselor” ministrului Culturii, Puiu Haşotti, care intenţionează să îl aducă la conducerea Consilului de Administraţie (CA) al RADEF pe Maxim Meca, fost director al regiei şi de activitatea căruia se leagă „cea mai rea perioadă” a instituţiei.

În acest sens, cei peste 100 de membri ai Sindicatului România Film protestează faţă de decizia ministrului Puiu Haşotti, care prin ordinul 2483 din 19 septembrie, a schimbat CA al RADEF. Prin respectivul ordin au fost revocaţi din funcţia de membru al CA Alexandru Ungureanu, Nicolae Radu-Cristian şi Gheorghe Bălăşoiu. În locul acestora, în CA al RADEF, au fost numiţi Emanuela Elena Pendiuc, în calitate de reprezentant al Ministerului Culturii, Irina Margareta Nistor şi Maxim Meca.

De asemenea, sindicaliştii cer menţinerea salariului şi păstrarea locurilor de muncă, dar şi stoparea procedurilor de trecere a unor cinematografe din administrarea RADEF în cea a autorităţilor locale.

Unul dintre sloganurile strigate de către protestatari în faţa Ministerului Culturii a fost „Puiu Haşotti este cioclul culturii!”. De asemenea, sindicaliştii au venit în faţa Ministerului Culturii „echipaţi” cu pancarte pe care scria „Haşotti, demisia!”, „Jos! Ministre, n-ai de ros?” sau „Haşotti, ministrul inculturii”.

La protest sunt prezenţi angajaţi ai RADEF de la cinematografe precum „Patria” din Bucureşti, „Victoria” din Târgu-Jiu, „Modern” din Piteşti şi „Dacia” din Alba-Iulia.

Imaginea stării în care se află în prezent cinematografia românească este simbolizată de protestatari printr-un sicriu deschis, în care o persoană cu o mască scheletică ţine în mână o cruce şi o lumânare. Pe cruce este scris „Cinematografia română RomâniaFilm; n. 1950 – 2012?”. Lângă sicriu sunt aşezate două coroane şi o colivă, iar pe panglica uneia dintre coroane scrie „Ministerul Culturii”. De asemenea, unii dintre protestatari ţin în mâini lumânări.

După circa o jumătate de oră de la începutul protestului (ora 10.00), Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului RADEF RomâniaFilm, i-a anunţat pe protestatari că ministrul Culturii intenţionează să îi primească în audienţă pe reprezentanţii protestatarilor.

Sindicaliştii au aprobare să protesteze miercuri, până la ora 12.00. De altfel, conducerea Sindicatului RomâniaFilm a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că protestele vor avea loc în fiecare zi, timp de două ore, până când vor primi un răspuns la revendicările lor.

La conferinţa de presă de marţi, Maria Bikfalvi a precizat că sindicaliştii susţin actuala conducere a RADEF RomaniaFilm, asigurată de Marius Iuraşcu.

Potrivit Mariei Bikfalvi, în 28 septembrie, Sindicatul Liber România Film a înaintat o sesizare premierului Victor Ponta, în care cere anularea ordinului ministrului Culturii, prin care a fost schimbată componenţa CA al RADEF.

De asemenea, Bikfalvi a anunţat, în conferinţa de presă, că joi va depune o plângere penală împotriva ministrului Culturii, Puiu Haşotti, pentru „abuz în serviciu”. Sindicatul RomâniaFilm consideră că respectivul ordin este „nelegal şi netemeinic” din mai multe motive. Astfel, ordinul ar încălca, potrivit reprezentanţilor sindicatului, articolul 5 din OUG nr 109/2011, potrivit căreia „autoritatea tutelară numeşte membrii consiliului de administraţie al regiei autonome după o procedură stabilită expres şi imperative de acte text de lege”. Pe de altă parte, sindicatul consideră că „nu există o justă cauză pentru revocarea celor trei membri din Consiliul de Administraţie”.

Sindicatul a mai atras atenţia asupra faptului că Mihail Ţintea solicită să fie repus în funcţia de director general al RADEF RomâniaFilm şi să i se plătească drepturile de care ar fi dispus în perioada suspendării contractului său individual de muncă, faţă de de soluţia definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 13 septembrie 2012.

Mihail Ţintea a fost înlăturat din funcţia de director general al RADEF în mai 2007, fiind considerat, în urma unor controale ale Ministerului Culturii, responsabil de managementul defectuos al regiei şi de neexploatarea corespunzătoare a cinematografelor din administrare, ceea ce a dus la scăderea veniturilor instituţiei. Ulterior, el a depus acţiune în instanţă împotriva Consiliului de Administraţie al regiei, cerând reintegrarea în funcţie.

După înlăturarea lui Ţintea, Ministerul Culturii l-a numit la conducerea regiei pe Maxim Meca, fapt care, la vremea respectivă, a generat numeroase proteste ale sindicaliştilor RADEF.

Ulterior, la conducerea RADEF a fost numit Marius Iuraşcu, care conduce România Film din 18 iunie 2009.

Până la ora difuzării acestei ştiri, delegaţia sindicaliştilor nu a fost primită în audienţă de minstrul Puiu Haşotti.

DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci ca să scapi de mucegaiul din ghiveciul orhideei. E cel mai simplu tratament, așa salvezi floarea
Capital.ro
Călin Georgescu s-a autosuspendat. Decizia luată de candidatul la prezidențiale
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Adevarul
De când se va putea circula pe trei benzi pe Autostrada București-Pitești. De ce este crucială lărgirea acesteia
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Zodiile care ar putea da lovitura peste câteva ore. Se prefigurează câștiguri fabuloase
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Destin tragic pentru doi soți din Călărași. Acul vitezometrului mașinii în care se aflau s-a oprit la 160 km/h
Cancan.ro
Nu, nu e o glumă! Gabi Tamaș pleacă în Asia Express. Avem lista explozivă a concurenților
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a câștigat! Poporul român are nevoie de cineva care să-i spună: Eu stau lângă tine
StirileBZI
Ce se întâmplă cu prețurile la energie dacă va fi prelungită plafonarea și după data de 1 aprilie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
"Aș putea face ani grei de închisoare". Diana Șoșoacă își dă arama pe față într-un interviu pentru presa din Rusia. Atacă NATO, UE și spune ce ar face ca președinte al României
substantial.ro
Ciolacu consideră inițiativa de suspendare a președintelui Iohannis un demers populist fără șanse de succes
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! DECIZIE a ÎCCJ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
MApN elucidează misterul avionului observat multe ore pe cerul României