Regina Elisabeta a II-a conduce Marea Britanie de 67 de ani, iar duminică este aşteptată să participe la slujba de la Capela St. George de la Castelul Windsor dedicată aniversării sale, care anul acesta coincide cu Duminica Paştelui la catolici.
Aniversarea sa va fi marcată de 41 de salve de tun la o paradă militară la prânz (ora 11.00 GMT), luni, în Hyde Park, aproape de Palatul Buckingham, reşedinţa principală a reginei din Londra.
Saluturi regale similare vor fi la Windsor Great Park şi Tower of London.
Duminică este marcată data reală a naşterii reginei, în timp ce mai multe evenimente sunt planificate în iunie când este sărbătorită ziua de naştere oficială.
Născută în 1926, regina conduce regatul din 1952 când a împlinit 25 de ani.
În 2015, ea a depăşit cele şase decenii de domnie ale reginei Victoria, stră-străbunica sa, care a domnit din 1837 până în 1901.
Sistemul britanic de monarhie constituţională prevede că regina să aibă doar atribuţii ceremoniale, Guvernul fiind cel care adoptă legislaţia şi conduce ţara.