Primul-ministru a spus miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că i-a solicitat deja ministrului Justiţiei, care poartă în aceste zile discuţii la Bruxelles cu comisarul european Viviane Reding, să evite astfel de capcane.
„Am rugat-o să nu se lase atrasă în capcane politice, tocmai din partea celor care nu ar trebui să facă politică. Ea are o discuţie foarte clară cu Comisia Europeană, are o lege foarte clară, să facă propunerile pentru noul procuror general şi noul şef la DNA. Nu este treaba Guvernului cine sunt aceşti oameni, treaba noastră este doar să ştim că s-a respectat legea, să ştim că două instituţii importante fundamentale ale statului sunt conduse de oameni numiţi conform procedurilor legale. Povestea asta cu interimatul care numeşte un alt interimat, care după aia desemnează un interimat, începe să semene cu Oltchim-ul. Aş vrea şi sper ca doamna ministru când se întoarce (de la Bruxelles – n.r.) să trateze foarte serios această situaţie”, a afirmat Ponta.
Kovesi a declarat, luni, că a luat această decizie întrucât Daniel Morar are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţiile europene, participând la evaluările în cadrul MCV, are experienţa necesară pentru a asigura măsurile de continuitate şi stabilitate în ce priveşte activitatea Ministerului Public.
Codruţa Kovesi a precizat că începând de luni a încetat delegarea lui Marius Iacob în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, iar în locul acestuia a fost propus Daniel Morar, care a acceptat delegarea pe această funcţie.
Conducerea DNA va fi preluată de unul dintre adjuncţii procurorului şef Daniel Morar.
Tot de luni au încetat delegările pe funcţii ale consilierilor personali ai procurorului general al României, Dana Tiţian şi Marius Bulancea, precum şi a şefului Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru, la solicitarea lor.
Noul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, are stabilite joi, la Bruxelles, întrevederi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, care deţine şi portofoliul pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, precum şi cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day.