Ciudatul fenomen natural a fost văzut în Calais, în perioada sărbătorilor de Paşti , informează Voix du Nord şi RTL info.
Luni, în mijlocul după-amiezii, s-a auzit „un bâzâit” puternic de muşte traversând o plajă şi apoi, centrul oraşului portuar. Martorii acestui fenimen neaşteptat au relatat că este vorba despre „milioane de insecte zburătoare”.”Ne plimbam pe plajă şi, la un moment dat am văzut pe cer roiuri şi roiuri de muşte care „întunecaseră cerul”.
Norul de muşte se deplasa pe direcţia Vest-Est.
Se pare că acest fenomen nu este singurul. Fenomene similare au fost văzute şi în regiunea franceză, la Audresselles, Wimereux, Escalles, Sangatte, Marck şi Oye-Plage.
Se pare că „această perioadă este propice pentru depunerea ouălor de muşte”, a explicat Rene Poulain, specialist în dezinsecţie în cadrul unei societăţi specializate. „Dar nu ne-am confruntat niciodată până acum cu un aşa mare roi de muşte, nici în oraş, nici pe malurile mării”, a mai precizat el.